Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.
1 Ioan 2:15
Ascultă ediția audio aici.
Cei care pretind că știu adevărul și înțeleg marea lucrare de făcut în această vreme să se consacre pe ei înșiși lui Dumnezeu, suflet, corp și spirit! În inimă, îmbrăcăminte, limbaj, în orice privință ei trebuie să fie despărțiți de módele și practicile lumii. Ei trebuie să fie un popor deosebit și sfânt. Nu îmbrăcămintea îi face deosebiți, ci, deoarece sunt un popor deosebit și sfânt, nu trebuie să poarte semnele asemănării cu lumea.
Ca popor trebuie să pregătim calea Domnului. Fiecare iotă din capacitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu trebuie utilizată pentru pregătirea poporului după moda lui Dumnezeu, în matrița Lui spirituală, care să rămână în picioare în această mare zi a pregătirii divine. (…) Mulți dintre cei care presupun că vor merge la cer sunt orbiți de lume. Ideile lor despre ce înseamnă educația și disciplina religioasă sunt vagi, bazându-se doar pe lucruri posibile. Mulți nu au o speranță informată și se expun unui mare risc în practicarea exact a acelor lucruri despre care Isus a spus că nu ar trebui să le facă, în domeniul mâncării, băuturii și îmbrăcăminții, legându-se de lume într-o varietate de căi. Ei nu au învățat încă lecția serioasă, esențială a creșterii în spiritualitate, aceea de a ieși din lume și a fi diferiți.
Inima este împărțită, mintea firească tânjește după conformitatea, asemănarea cu lumea în atât de multe feluri încât deosebirea de lume abia dacă se mai poate distinge. Banii, banii lui Dumnezeu, sunt folosiți pentru a face impresie după obiceiurile lumii; experiența religioasă este contaminată cu spirit lumesc, iar dovada uceniciei – asemănarea cu Hristos prin renunțarea la sine și purtarea crucii – nu mai este observabilă nici de lume, nici de universul cerului. Întrebarea la care se caută răspuns este: „Suntem noi dispuși să ne separăm de lume ca să putem deveni copiii lui Dumnezeu?” Aceasta nu este o lucrare de o clipă sau de o zi. (…) Este o acțiune care ține întreaga viață. Iubirea de Dumnezeu trebuie să fie un principiu viu, care să anime orice faptă, cuvânt sau gând.
