Exploziile de la Crevedia (Dâmbovița), cu suflul extrem de fierbinte, au pârjolit totul în cale, pe o rază de sute de metri. Pompierii care au erau foarte aproape de locul exploziei de la stația GPL au avut cel mai mult de suferit.
Secretarul de stat MAI Raed Arafat, care a sosit la fața locului, a fost lovit de suflul exploziei.
„Explozia și mingea asta mare de foc au avut un impact la o distanță destul de mare. Eram la o distanță și am simțit pe spate, că mergeam spre partea opusă pentru a discuta cu cineva, și la momentul respectiv când s-a auzit și am simțit căldura care a venit era parcă cineva pune pe tine fierul de călcat. Mai mulți au fost afectați, dar nu a fost afectat nimeni civil în a doua explozie. Asta înseamnă că în zona respectivă civilii n-au mai avut acces, pentru că de la început s-a stabilit un perimetru și avem civili care insistă să treacă, să filmeze, inclusiv jurnaliști. Sunt unii care n-au înțeles că n-au de ce să intre în zona respectivă. Și totuși insistau să intre și au fost împiedicați”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.
surse: Adevărul/Digi24
29.08.2023