Programul Casa Verde a fost suspendat de magistraţii Curţii de Apel Oradea. O societate care se ocupă cu montajul fotovoltaicelor a dat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu.
Decizia magistraţilor este executorie, aşa că până la o hotărâre definitivă în instanţă, programul este suspendat.
Scandalul a început după ce o firmă a cărei cerere de înscriere în lista instalatorilor autorizați a fost respinsă de autorități şi s-a adresat judecătorilor.
Aşadar, nicio firmă de profil nu mai poate instala panouri din fondurile guvernamentale.
Administrația Fondului de Mediu poate contesta decizia în 5 zile. Programul Casă Verde are 86.000 de beneficiari anul acesta.
sursa: TVR
27.09.2023