Potrivit noii legi, angajații pot ieşi la pensie mai devreme cu cinci ani dacă îndeplinesc anumite condiţii. Se pot pensiona cu cinci ani mai devreme pentru limită de vârstă persoanele care au realizat un stagiu complet de cotizare contributiv şi l-au depăşit cu cinci ani.
Iată două exemple concrete. O femeie născută în februarie 1965 are nevoie de 34 de ani de muncă plus încă cinci. Aceşti cinci ani pot reprezenta inclusiv studii universitare la zi. Doar în aceste condiţii poate ieşi la pensie limită de vârstă mai devreme cu cinci ani. În cazul bărbaţilor e nevoie că aceştia să aibă vârsta de cel puţin 60 de ani, stagiu complet de cotizare plus încă cinci ani care pot reprezenta cursuri universitare sau armată.
Pentru că tot mai multe persoane sunt interesate să-şi depună dosarele, reprezentanţii Casei de Pensii Bucureşti au venit cu precizări.
Angela Lazăr, director executiv adjunct, Casa de Pensii Bucureşti: Nu pentru toată lumea stagiul complet de cotizare este 35 de ani. În funcţie de anul naşterii există un anumit stagiu complet de cotizare. Şi trebuie să mai aibă încă cinci ani peste acest stagiu, în cei cinci ani pot să fie incluse şi facultatea şi armata. Dacă nu are cinci ani peste stagiul complet contributiv, are să zicem 2,3, oricum mai puţin de 5 atunci se pensionează anticipat cu penalizare.
În ceea ce priveşte pensia anticipată, noutatea este că se vor lua în calcul anii de facultate şi armata.
Bărbaţii se pot pensiona anticipat începând cu vârsta de 60 de ani, iar la femei depinde de anul naşterii. Pensia anticipată se cuvine cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare celor care au un stagiu complet de cotizare contributiv de 35 de ani, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare contributiv cu până la 5 ani.
REGULI PENTRU CEI CARE PRIMESC PENSIA PESTE HOTARE
Sunt schimbări şi pentru cei care locuiesc în străinătate şi primesc pensia din România. Aceștia trebuie să trimită certificatul de viaţă de două ori pe an și nu doar o dată, că până acum.
Mariana Șerbănescu, director executiv adjunct, Direcţia Stabiliri Prestaţii, Casa de Pensii Bucureşti: Fără acest certificat plata pensiei încetează. Trebuie transmis semestrial, până la 31 martie sau 30 septembrie. Aceste certificate sunt puse pe site-ul caselor de pensii, bilingv. Cine semnează acele certificate de viaţă? Este prevăzut acolo sintagma autorităţi legale. Poate fi o instituţie de asigurări sociale, casa de pensii din ţara respectivă, notar, consilier juridic, asociaţii de români.
Dacă certificatul de viaţă nu a fost transmis în termen, plata pensiei se suspendă. Și se reia doar din momentul în care documentul este depus.
sursa: TVR
15.09.2024