Reprezentanții ministerelor confirmă disponibilitatea fondurilor care acoperă cheltuieli pentru activități din Săptămâna Verde. Până pe 14 noiembrie, orice școală din România poate depune un formular de decontare a cheltuielilor cu Săptămâna Verde, chiar dacă activitățile se vor desfășura în primăvara anului 2026, a declarat prof. Iuliana Căplescu, consilieră în Ministerul Educației, la evenimentul EcoInteractiv, organizat recent de Viitor Plus, la București.
Viitor Plus – Asociația pentru dezvoltare durabilă, cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu (afm.ro), a organizat pe 23 octombrie 2025, Seminarul EcoInteractiv, un eveniment dedicat profesorilor, consolidării educației de mediu în școli și prezentării rezultatelor obținute după un an de testare a pachetului educațional pe teme de mediu în două colegii din București și în Tabăra Eco Provocarea.
Evenimentul, moderat de Teia Ciulacu, președinta Viitor Plus, a reunit reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerului Mediului, Guvernului României – Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și UNICEF România, precum și cadre didactice, experți în educație și reprezentanți ai societății civile implicați în programe de conștientizare ecologică.
Teste cu rezultate excelente
Materialele educaționale dezvoltate în proiectul EcoInteractiv au fost testate pe parcursul unui an școlar în două colegii din București, Colegiul Național Cantemir-Vodă și Liceul Teoretic Bilingv Ita Wegman, iar rezultatele sunt promițătoare: elevii au răspuns noilor metode de învățare, adaptate temelor de economie circulară și schimbări climatice.
Profesorii au apreciat claritatea, structura și ușurința cu care au folosit materialele: lecțiile structurate, filmele de animație și cardurile care incită la joc de logică.
Lecții interactive, seturi de carduri și filme de animație, la pachet
- 12 planuri de lecții interactive cu teme actuale de mediu (schimbări climatice, economie circulară, energie verde, poluarea aerului și apei, transport sustenabil etc.);
- 2 seturi de carduri tip mind map, care stimulează gândirea critică și învățarea prin joc, într-o structură de cauză-efect;
- 2 filme de animație educative, dedicate temelor „Schimbările climatice” și „Economia circulară”
EcoInteractiv: soluție rapidă pentru orice demers educațional
Resursele dezvoltate în proiectul EcoInteractiv sunt o soluție pentru orice demers educațional care vizează înțelegerea rapidă a unor noțiuni de bază pentru protecția mediului. Sunt recomandate oricărei organizații care dorește să-și sensibilizeze angajații și beneficiarii cu privire la concepte importante precum schimbările climatice sau economia circulară, dar mai ales profesorilor din școli. Acestea pot fi un sprijin important pentru cei implicați în implementarea programului național Săptămâna Verde, cel mai important efort sistemic din România privind educația de mediu. Materialele puse la dispoziție prin proiectul EcoInteractiv oferă un set concret de resurse pedagogice potrivite pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal. Prin îmbinarea educației non-formale (filme de animație, jocuri de gândire și activități practice), cu teme complexe de sustenabilitate, EcoInteractiv transformă Săptămâna Verde într-o experiență de învățare integrată și captivantă.
„Acest pachet educațional a fost creat special să funcționeze împreună: lecțiile, filmele de animație și cardurile mind map formează un combo educațional dinamic, care face conceptele de mediu mai ușor de înțeles și aplicat. Profesorii pot descărca materialele chiar de acum și pot începe activitățile în clasă”, a subliniat Ioana Duică, managerul proiectului EcoInteractiv.
Colaborare și continuitate
Seminarul a evidențiat faptul că Săptămâna Verde, ajunsă la al patrulea an de implementare, este o inițiativă valoroasă pentru elevi, însă succesul său depinde de cooperarea eficientă între autorități, școli și ONG-uri, iar existența unor astfel de resurse pedagogice și pregătirea profesorilor este o necesitate.
Reprezentanții ministerelor confirmă disponibilitatea fondurilor care acoperă cheltuieli (în avans) pentru activități din Săptămâna Verde, ce pot fi accesate doar până pe 14 noiembrie, acest an. Banii pot fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor pentru activități și materiale educaționale pentru Săptămâna Verde, conform metodologiei.
Educația de mediu, o promisiune de viitor
După un an de testare și feedback consistent, EcoInteractiv a devenit o resursă scalabilă și adaptabilă tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată. Materialele sunt ușor de folosit, bine structurate și flexibile, putând fi integrate atât în Săptămâna Verde, cât și în Săptămâna Altfel sau în activități curente de la orele de științe, geografie, educație civică ori dirigenție.
„Învățarea devine vie atunci când elevii se implică activ. EcoInteractiv le oferă acest context – îi ajută să înțeleagă fenomenele de mediu, să gândească critic și să caute soluții pentru o lume mai sustenabilă. Educația de mediu nu mai este opțională. Este o necesitate pentru formarea cetățenilor capabili să înțeleagă și să gestioneze provocările climatice și cele legate de epuizarea resurselor, pe care tot oamenii le-au generat. Doar așa putem spera la un viitor (cu plus)”, a concluzionat Teia Ciulacu.

