Elveţienii sunt chemaţi duminică la vot pentru a se pronunţa cu privire la interdicţia creşterii intensive a animalelor, într-o ţară cu un sector rural încă important şi care dispune deja de legi printre cele mai stricte din lume cu privire la bunăstarea animalelor, informează AFP.
Organizaţiile pentru apărarea animalelor, care sunt la originea iniţiativei, vor ca demnitatea animalelor din crescătorii, precum vite, păsări sau porci, să fie înscrisă în Constituţie.
Practic, această propunere, care a primit mai mult decât cele 100.000 de semnături necesare pentru a organiza un referendum în conformitate cu faimosul sistem de democraţie directă din Elveţia, ar eradica creşterea animalelor în regim industrial.
23.09.2022

