Președintele Nicușor Dan a participat la Washington la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, organizație condusă de președintele Statelor Unite, Donald Trump. România are statut de observator.
Nicușor Dan a avut o intervenție la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, la invitația președintelui SUA, Donald Trump. Șeful statului român a prezentat punctual modalitățile prin care România poate ajuta Gaza și a subliniat că țara noastră are relații bune atât cu poporul israelian, cât și cu cel palestinian. “Puteți conta pe noi”, a dat asigurări liderul de la București.
Președintele Nicușor Dan i-a mulțumit lui Donald Trump pentru convocarea reuniunii și pentru implicarea în planul de pace din Gaza, dar și pentru implicarea în alte părți ale lumii.
“Domnule președinte Trump, vă mulțumesc pentru convocarea acestei întâlniri foarte importante și vă mulțumesc pentru implicarea și leadershipul dumneavoastră în planul de pace pentru Gaza, un plan de pace care a fost cuprinzător și stabil, precum și pentru eforturile și rezultatele dumneavoastră în alte părți ale lumii”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele român a subliniat că “toată lumea își dorește pacea, stabilitate și prosperitate în Gaza, dar întrebarea este cum să acționăm pentru a le obține”.
Liderul de la București a vorbit despre ce poate face România concret în ceea ce privește Gaza: “Ce poate face România? În primul rând, în ceea ce privește situația umanitară, putem crește numărul zborurilor pentru a evacua copii bolnavi și a-i trata în spitalele din România. Am făcut deja acest lucru și putem face pentru 1.000 de copii și 4.000 de membri ai familiilor acestora. În al doilea rând, avem expertiză solidă în domeniul sistemelor de intervenție în situații de urgență, precum ambulanța și serviciile de pompieri, și putem contribui la reconstrucția acestui sistem și putem dona echipamente. În al treilea rând, oferim deja burse pentru studenți palestinieni și putem extinde programul, precum și să contribuim la reconstruirea și renovarea școlilor din Gaza. În al patrulea rând, și cred că acesta este cel mai important aspect, avem de asemenea expertiză în reconstruirea instituțiilor – precum poliția, justiția și administrația publică. Am făcut acest lucru și în alte părți ale lumii, deci avem experiență. Putem contribui cu experți și formatori”.
Nicușor Dan a dat asigurări că țara noastră are relații bune atât cu poporul israelian, cât și cu cel palestinian.
“De asemenea, este important de menționat că avem în mod tradițional relații bune atât cu poporul evreu, cât și cu poporul palestinian, ceea ce va ajuta. Așadar, vă puteți baza pe noi“, a subliniat președintele român.
Nicușor Dan și secretarul de stat american, Marco Rubio, la Consiliul pentru Pace
Nicușor Dan are joi seara și o postare în social media, unde vorbește despre intervenția sa la Consiliul pentru Pace.
“Am avut o intervenție astăzi, la Washington, în cadrul reuniunii inaugurale a Consiliului pentru Pace, prezidată de Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Fără pace și securitate nu poate exista prosperitate pentru cetățenii noștri. În acest sens, România susține eforturile SUA și ale comunității internaționale pentru soluționarea conflictelor globale, inclusiv în Orientul Mijlociu, iar prezența ca observator în Consiliul pentru Pace ne permite să fim parte a discuțiilor și negocierilor“, a transmis șeful statului.
sursa: TVR Info
20.02.2026

