Programul a inclus jocuri, prezentări interactive și momente de bucurie pentru cei prezenți. Activitatea a fost organizată de Asociația Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, în colaborare cu Biserica Adventistă din Gherla și Departamentul de Tineret al Conferinței Transilvania de Nord.
Programul special organizat de ASUP, în colaborare cu voluntari adventiști, la Penitenciarul Gherla, s-a desfășurat cu prilejul Zilei Polițiștilor de Penitenciare, sărbătorită anual pe 29 iunie. Deși instituția este asociată adesea cu reguli stricte și rutină, angajații și voluntarii au transformat activitatea într-un timp plin de culoare și zâmbete de copii.
Aproximativ 120 de copii au participat la eveniment și au avut ocazia să descopere, prin jocuri interactive și prezentări cum arată o zi din viața polițiștilor de penitenciar. Cei mici au fost fascinați de armamentul, accesoriile și muniția din dotare.
Copiii au participat cu entuziasm la atelierele creative organizate în curtea penitenciarului și s-au bucurat de toboganul gonflabil, pictura pe față, jocurile pregătite pentru ei și gustările oferite de organizatori. Pentru câteva ore, curtea penitenciarului s-a transformat într-un spațiu al copilăriei, zâmbete și voie bună.
Munca voluntarilor, alături de implicarea angajaților, a contribuit la crearea unei atmosfere calde și pline de bucurie, prin care a fost transmis un mesaj de apreciere pentru personalul din sistemul penitenciar. Activitatea a oferit un prilej de întâlnire, dialog și momente de bucurie pentru copii și familiile acestora.
Dincolo de rolul său instituțional în executarea pedepselor, Penitenciarul Gherla își consolidează deschiderea către comunitate prin proiecte dedicate reintegrării, parteneriatului local, susținerii angajaților și dezvoltării unei echipe bine pregătite.
Ziua dedicată copiilor și familiilor angajaților a demonstrat că Penitenciarul Gherla, ASUP și Biserica Adventistă pot lucra împreună pentru a aduce sprijin și bucurie celor care își desfășoară activitatea în sistem, susținând totodată reintegrarea și legătura cu mediul local.
redactor: Valentin Popescu
08.07.2026

