În toamnă s-ar putea circula pe primii kilometri din Autostrada A7, care leagă Muntenia de Moldova. Între Dumbrava, din județul Prahova, și Pietroasele, în județul Buzău, adică pe 50 de km, lucrările sunt în termen.
Ministrul Transporturilor susține că firmele constructoare pot respecta termenul de finalizare prevăzut în contract, luna octombrie.
Tot anul acesta ar urma să fie date în folosință și două tronsoane între Buzău și Focșani, care au împreună 15 km.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Ne așteptăm în acest moment, mai ales că vremea ține cu noi, să existe un progres susținut pe aceste loturi. Sunt convins că se va respecta acest etermen de octombrie. S-a clarificat și lotul 3 spre Buzău, acum, la 1 martie se intră și încep lucrările și pe lotul trei, cel care face legătura până în Buzău.
sursa: TVR
13.02.2024