Anunţată ca definitivă, ordonanţa privind scutirea de la impozitarea concediilor medicale, rămâne în continuare un mister. Marți seară, guvernul anunţă că impozitul rămâne pentru cei cu boală obişnuită. Însă astăzi autorităţile s-au răzgândit.
Marți, Guvernul a încercat să corecteze greșelile care îi discriminau pe bolnavii cu afecțiuni cronice. Și a decis că taxa va fi achitată doar de pacienții cu boli obișnuite, așa cum sunt ei încadraţi în lege. Astfel, a mai adăugat câteva categorii de bolnavi cronici exceptați de la plată.
Dar nu pe toţi, spun reprezentanţii pacienţilor, care susţin că vor sesiza Avocatul Poporului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Rafila spune că pacienţii cronici vor fi scutiţi de ”taxa pe boala”.
Miercuri, însă Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că toţi pacienţii cu afecţiuni cronice vor fi scutiţi de la plata asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale.
„În momentul de faţă se lucrează la Guvern pentru aceste precizări, încât toţi pacienţii cu boli cronice care într-un fel sau altul ar fi fost afectaţi de această taxă să poată să fie exceptaţi”, a spus Rafila.
Întrebat dacă lista privind scutirea de la plata cotizaţiei asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale pentru anumite categorii de pacienţi ar putea suferi modificări, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Da, cred că trebuie o mai bună definire a modului, a nomenclatorului de prescriere pentru concediile medicale, încât toate afecţiunile cronice… Multe organizaţii de pacienţi sunt îngrijorate, iar aceste îngrijorări să înceteze”.
Ministrul Sănătăţii a participat miercuri, alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, şi managerul Beatrice Mahler, la o conferinţă de presă privind construirea, împreună cu Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a unui nou Centru de diagnostic, tratament şi cercetare a tuberculozei.
Ministrul Marcel Boloș a declarat că sunt proceduri și particularități care sunt în codul fiscal și acestea trebuie puse de comun acord ca această facilitate pentru bolnavii oncologici și categoriile care sunt scutite să poată fi aplicată.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, prin ordonanţă de urgenţă, scutirea de la plata cotizaţiei asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale pentru anumite categorii de pacienţi, a anunţat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.
„Această ordonanţă a fost repusă în discuţie astăzi pentru că a fost amendată pentru a introduce şi o serie de scutiri de la plata cotizaţiei asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale pentru anumite categorii de pacienţi şi a fost nevoie de o revenire pentru a elimina orice interpretare laxă sau neclară a deciziilor pe care Executivul le intenţionează. Mai precis, principiul care a stat la baza acestui amendament este următorul: pentru bolile obişnuite, această taxă de sănătate se va plăti pentru indemnizaţia de concediu medical, dar pentru o altă serie de concedii medicale, pentru alte afecţiuni ea va fi scutită,” a precizat Mihai Constantin, într-un briefing de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.
sursa: TVR
11.04.2024