CĂCI CUNOAȘTEȚI HARUL DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS. EL, MĂCAR CĂ ERA BOGAT, S-A FĂCUT SĂRAC PENTRU VOI, PENTRU CA, PRIN SÂNGELE LUI, VOI SĂ VĂ ÎMBOGĂȚIȚI.
2 CORINTENI 8:9
Domnul Isus, strălucirea slavei Tatălui, „măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” (Filipeni 2:6). El a fost de acord să treacă prin cele mai umilitoare experiențe ale vieții, trăind printre copiii oamenilor nu ca un rege care pretinde omagii și respect, ci ca unul a cărui misiune era aceea de a le sluji altora. Răscumpărătorul lumii avea o natură mult superioară îngerilor, totuși în caracterul Maiestății Sale divine se manifestau o blândețe și o umilință care îi atrăgeau pe toți la Sine.
Domnul Isus S-a golit de Sine Însuși și nu s-a văzut nicio urmă de egoism în tot ce a făcut. El a supus totul voinței Tatălui Său. Când misiunea Lui pe pământ era pe punctul de a se încheia, Domnul a putut spune: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). El ne îndeamnă: „Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima.” „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine” (Matei 11:29; 16:24). Detronați eul și nu-l mai lăsați să dețină supremația asupra sufletului!
Cel care va vedea renunțarea de sine și umilința inimii lui Hristos se va simți ca Daniel, care, descriind momentul când L-a văzut pe Unul care semăna cu fiii oamenilor, a declarat: „Puterile m-au lăsat (…) și am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Atunci, atitudinea de independență, mândria cu care ne lăudăm când declarăm că suntem propriii stăpâni vor fi înțelese în adevărata lor natură infamă și detestabilă, drept niște dovezi ale supunerii față de Satana. Firea omenească se străduiește în permanență să iasă în evidență și este mereu gata de luptă. Dar cel care învață de la Domnul Hristos este golit de sine, de mândrie, de dragostea pentru supremație, iar în sufletul lui este liniște. Eul cedează poziția și se așază la dispoziția Duhului Sfânt. Ca urmare, nu mai suntem nerăbdători să ocupăm locul cel mai înalt. Nu mai avem nicio ambiție de a ieși din anonimat și de a-i suprima pe toți cei care stau în calea afirmării noastre, ci simțim că locul cel mai înalt pentru noi se află la picioarele Mântuitorului. Privim la Isus, așteptând brațul Său călăuzitor și ascultând glasul Lui, care ne îndrumă. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 14, 15)
Isus nu a permis niciodată sinelui să se observe în nicio acțiune de-a Sa. Cum aș putea să practic un asemenea standard înalt de altruism în viața mea?
