În toate călătoriile mele prin lume, obișnuiesc să le reamintesc membrilor bisericii că, mai mult decât o denominațiune, noi suntem o familie.
Avem același Tată și aceeași patrie.
Am fost răscumpărați cu același sânge și ne putem numi frați și surori.
Avem aceeași solie, aceeași speranță și aceeași misiune.
Suntem o familie!
Ca în orice familie, avem diferențe și dificultăți între noi, dar tot o familie rămânem.
Venim din rase diferite, vorbim limbi diferite, reprezentăm culturi variate și purtăm steaguri diferite — dar suntem o singură familie.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze familia bisericii noastre, aici la St. Louis și în orice loc din lume unde frații și surorile noastre trăiesc și se închină.
Noi suntem cu adevărat poporul Cărții.
Predicăm Cartea, o învățăm și, prin harul lui Dumnezeu, trăim potrivit ei.
Îmi place cum Jacques Doukhan a explicat atașamentul adventiștilor de ziua a șaptea față de întreaga Biblie – de la prima până la ultima pagină.
Păzim ziua a șaptea pentru că este menționată în peste 200 de versete, dar mai ales pentru că este prezentată, binecuvântată și sfințită chiar în prima pagină a Bibliei (Geneza 2).
Suntem adventiști și pentru că revenirea lui Hristos este amintită în peste 1.500 de versete, dar mai ales pentru că este subliniată de trei ori în ultima pagină a Bibliei (Apocalipsa 22).
Biblia este plină de exemple cu oameni simpli care au făcut lucruri extraordinare.
Noe a fost chemat să ofere lumii salvare.
Avraam a devenit, prin intervenție divină, tatăl unui neam.
Moise a fost chemat să conducă poporul lui Dumnezeu.
Dar cea mai importantă poveste rămâne cea a lui Isus Hristos și impactul pe care l-a avut asupra acestei lumi.
După lucrarea Sa, Hristos a încredințat slujirea bisericii primare — un grup mic de credincioși care nu a fost chemat să aștepte pasiv, ci să acționeze.
Isus a spus simplu: „Mergeți” și „Eu voi fi cu voi.”
Lucrarea pe care au început-o ei se află acum în mâinile noastre.
Trebuie să privim înainte, cu ochii ațintiți spre viitor — exact cum, la volan, privim prin parbriz înainte, aruncând doar priviri scurte în oglinda retrovizoare.
Biserica primară este acolo, în retrovizoare — fără resurse, fără instruire formală, fără structuri, dar cu o promisiune: „Rămâneți în Ierusalim și veți primi putere când Duhul Sfânt va veni peste voi.”
Rezultatul? Îndrăzneală!
Aceeași putere care l-a însoțit pe Petru la Rusalii a umplut întreaga Biserică.
De la 120 de membri, au ajuns la 3.000 și mai mult. Îndrăzneala a devenit semnul distinctiv al Bisericii primare.
Când au fost amenințați, nu au cerut protecție, bani sau influență, ci:
„Doamne, uită-Te la amenințările lor și dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala!” (Faptele Apostolilor 4:29)
Și Dumnezeu le-a dat ce au cerut.
„După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” (Fapte 4:31)
Istoria consemnează că, în 30 de ani, de la 120 de suflete s-a ajuns la mii, unii istorici menționând chiar cifra de un milion — într-un Imperiu Roman de 70 de milioane de locuitori.
Totul pentru că au cerut cu îndrăzneală.
Același model îl vedem și în apostolul Pavel — personajul cel mai îndrăzneț din cartea Faptele Apostolilor.
„Propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și învăța despre Domnul Isus Hristos cu toată îndrăzneala și fără nici o piedică.” (Fapte 28:31)
Spiritul de îndrăzneală este ceea ce trebuie să definim și astăzi.
Aceasta este vremea ploii târzii, a marii revărsări a Duhului Sfânt, pentru a pregăti lumea pentru revenirea lui Isus.
Apelul celor trei îngeri din Apocalipsa 14 este un apel la misiune îndrăzneață:
„Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui!” — rostit „cu glas tare.”
Cum vom atinge cele 5,4 miliarde de oameni din „fereastra 10/40”?
Cum vom ajunge la inimile celor 1,2 miliarde de oameni secularizați din lumea post-creștină?
Cum vom aduce speranță celor 4,7 miliarde de oameni din orașele lumii?
Numai cu îndrăzneală.
Numai prin proclamare puternică, însoțită de Duhul Sfânt.
Istoria se va încheia cu aceeași forță cu care a început:
„Slujitorii lui Dumnezeu, cu fețele strălucind de consacrare sfântă, vor alerga din loc în loc proclamând solia cerească.” (E. G. White)
Îndrăzneala în misiune este moștenirea noastră. Este chemarea noastră.
Și astăzi, Dumnezeu are astfel de misionari îndrăzneți în întreaga lume — tineri, păstori, cupluri pensionare, femei curajoase, oameni din medii diverse, din țări libere sau închise. Exemplele lor inspiră.
Dar această chemare nu este doar pentru ei. Este pentru fiecare dintre noi.
Chemarea de a păși înainte încrezători că nimic nu este imposibil cu Dumnezeu.
Chemarea de a recunoaște că misiunea este un miracol — nu ce putem noi face pentru Dumnezeu, ci ce poate El face prin noi.
Chemarea de a trăi cu urgență escatologică.
„Isus vine. Și eu voi merge!”
Astăzi este ziua să ne reînnoim angajamentul.
Să fim îndrăzneți în misiune.
Să vorbim cu îndrăzneală.
Să trăim cu speranță.
Să cântăm cu inima tare:
„Avem această speranță”
„Isus vine iar!”
O singură speranță, o singură misiune, o singură familie.
Să ne ridicăm împreună, oriunde ne aflăm, și să cerem de la Dumnezeu curaj pentru vremurile din urmă.
Pastor Erton C. Köhler
Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial
St. Louis, Missouri
05.07.2025
Vă invităm să urmăriți mesajul video al acestui devoțional Sâmbătă, 12 iulie 2025, începând cu ora 11:00, pe Speranța TV.
