DOMNUL DUMNEZEU ESTE UN DUMNEZEU PLIN DE ÎNDURARE ȘI MILOSTIV, ÎNCET LA MÂNIE, PLIN DE BUNĂTATE ȘI CREDINCIOȘIE, CARE ÎȘI ȚINE DRAGOSTEA PÂNĂ ÎN MII DE NEAMURI DE OAMENI, IARTĂ FĂRĂDELEGEA, RĂZVRĂTIREA ȘI PĂCATUL, DAR NU SOCOTEȘTE PE CEL VINOVAT DREPT NEVINOVAT ȘI PEDEPSEȘTE FĂRĂDELEGEA PĂRINȚILOR ÎN COPII ȘI ÎN COPIII COPIILOR LOR PÂNĂ LA AL TREILEA ȘI AL PATRULEA NEAM!
EXODUL 34:6,7
Prin natura ei, inima omului este rece, întunecată și lipsită de iubire. O atitudine miloasă și iertătoare nu este o trăsătură firească a omului, ci este rezultatul influenței Duhului divin, care i-a impresionat inima. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19).
Dumnezeu… nu ne tratează după cum merităm. El nu întreabă dacă suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsă asupra noastră bogățiile dragostei Sale, pentru a ne face să fim vrednici de ea. El nu este răzbunător. Nu caută să ne pedepsească, ci să ne răscumpere. Chiar și severitatea pe care o manifestă prin actele providenței Sale are scopul de a ne feri de căderi. El este cuprins de o dorință puternică de a alina durerile oamenilor și de a pune balsamul Său vindecător pe rănile lor. Este adevărat că Dumnezeu „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7), dar este dispus să îndepărteze vinovăția.
… Toți cei a căror inimă simte împreună cu inima Iubirii Infinite vor căuta să îndrepte, nu să condamne. Domnul Hristos locuind în suflet este un izvor care nu seacă niciodată. Acolo unde se află El, va exista bunăvoință și o dorință nemăsurată de a le face bine altora.
Când cei căzuți în greșeală, cei ispitiți, victimele nenorocite ale păcatului apelează la ajutorul său, creștinul nu se întreabă dacă sunt vrednici, ci cum ar putea să le facă bine. El vede în cele mai degradate și mai nenorocite ființe umane făpturi pentru a căror salvare a murit Domnul Hristos și pe care Dumnezeu le-a încredințat copiilor Săi, în vederea lucrării de mijlocire. …
Viața multora e o luptă dureroasă; ei își cunosc defectele și lipsurile și se simt decăzuți și necredincioși; ei cred că nu au niciun motiv de mulțumire. Pentru mulți dintre acești oameni singuri, părăsiți și frământați, un cuvânt amabil, o privire care exprimă simpatie și înțelegere, o expresie de apreciere ar fi ca un pahar cu apă rece pentru un om însetat. Un cuvânt de simpatie, un gest de bunătate ar ușura povara care apasă greu pe umerii obosiți. Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate, în care nu este egoism, constituie o expresie a iubirii lui Hristos față de omenirea pierdută.
„Sufletul binefăcător va fi săturat și cel ce udă pe alții va fi udat și el” (Proverbele 11:25) (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 21–23).
