Căci mi-ați trimis în Tesalonic, odată, și chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.
Filipeni 4:16
Un tată a fost întrebat de fiica lui de ce cumpără în mod constant lucruri de care nu are nevoie de la oamenii săraci. Răspunsul a venit printre lacrimi: „Nu aș dori ca acești oameni să simtă că eu primesc ceva de pomană. Astfel pot să-i ajut în sărăcia în care trăiesc, să primească ceva pentru nevoile lor.”
Chiar de la apariția păcatului în lumea noastră, omul a început să simtă nevoia de ajutor, în primul rând din partea lui Dumnezeu care, în cele mai multe ocazii, se concretizează prin faptele de bunătate ale semenilor. Atât cei necredincioși, cât și cei credincioși au aceleași nevoi. Faptul că suntem credincioși lui Dumnezeu nu înseamnă că încercările sau lipsurile de orice fel nu ne afectează. Chiar Mântuitorul Isus Hristos a trecut prin toate aceste aspecte ale vieții, ca astfel să poată deveni pentru noi, oamenii, un Mângâietor real. Toți apostolii Domnului au trecut prin aceeași experiență, iar apostolul Pavel zice că deseori se afla „în necazuri, în nevoi, în strâmtorări” (2 Corinteni 6:4).
„Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El Şi-a arătat simpatia față de ei, S-a îngrijit de nevoile lor și le-a câștigat încrederea. Apoi le-a spus: «Urmați-Mă!»” (Dietă și hrană, p. 458).
„La mulți se poate ajunge numai prin fapte de bunătate dezinteresată. Mai întâi, trebuie să li se dea un ajutor în nevoile lor trupești. Atunci când au dovezi de dragoste neegoistă din partea noastră, va fi mai ușor pentru ei să creadă în iubirea lui Hristos” (Evanghelizare, p. 545).
Suferinzii și nevoiașii de toate categoriile sunt semenii noștri, iar când nevoile lor sunt aduse la cunoștința noastră, avem datoria să-i ajutăm cât ne stă în putință. Pentru ca nevoile fizice și spirituale ale omenirii să fie împlinite, El spune bisericii Sale: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40).
Nu lăsa să treacă această zi fără să faci un bine cuiva.
autor: Ion Pop