DUMNEZEU NE-A DAT VIAȚA VEȘNICĂ, ȘI ACEASTĂ VIAȚĂ ESTE ÎN FIUL SĂU.
1 IOAN 5:11
Gospodarul divin a plantat o vie nobilă pe dealurile Palestinei. Dar poporul Israel a desconsiderat rădăcina de origine cerească. Într-un moment de mânie, israeliții au aruncat-o peste gard, au zdrobit-o și au călcat-o indignați în picioare, crezând că au distrus-o pentru totdeauna. Vierul a luat vița zdrobită și a ascuns-o de ochii lor. El a plantat-o din nou, dar în așa fel încât rădăcina să nu mai fie vizibilă. Mlădițele atârnau peste gard și altoiurile puteau fi făcute, dar rădăcina în sine se afla dincolo de puterea ființelor umane de a ajunge la ea sau de a-i face rău.
Pentru această lume atinsă de umbrele păcatului, de durere și moarte a venit Fiul lui Dumnezeu cu lumina iertării, a păcii și a vieții veșnice. „Căci, după cum Tatăl are viață în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine” (Ioan 5:26). Dar lumea L-a urât pe Hristos pentru că puritatea Sa perfectă se afla într-un contrast foarte mare cu josnicia ei. Lumea L-a respins și L-a crucificat pe Domnul vieții. Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți și L-a ascuns de privirea muritorilor, dar El continuă să fie Salvatorul omenirii. El este încă butucul viței, izvorul și susținătorul vieții spirituale. Harul, puterea și mântuirea se alimentează încă din plinătatea Lui. Deși vița în sine este nevăzută, ramurile sale sunt vizibile. În timp ce Hristos a fost mutat dincolo de vederea omenească, viața și puterea Lui se manifestă în urmașii Săi.
Mlădițele altoite trebuie să stea în contact cu butucul. La fel cum mlădița tăiată, fără frunze și aparent fără viață, este altoită în butucul viu și, fibră cu fibră, venă cu venă, se alimentează din seva și puterea viței până când începe să înmugurească, să înflorească și să poarte rod, tot așa păcătosul, prin pocăință și credință, se conectează la Hristos, devine părtaș la natura divină și poartă în cuvinte și fapte roadele vieții sfinte.
Isus „are viață în Sine” și această viață El Se oferă să o împartă în mod gratuit sufletelor moarte în greșeli și păcate. Da, El împarte cu ele puritatea Lui, onoarea Lui și preamărirea Lui. „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Mlădița fără vlagă, altoită în vița cea vie, devine o parte din aceasta. Ea trăiește atâta timp cât este unită cu vița. La fel și creștinul trăiește în virtutea unirii sale cu Hristos. Cel păcătos și pământesc este legat de Cel Sfânt și Divin. (Review and Herald, 11 septembrie 1883)
Mi-a spus cineva vreodată că L-a văzut pe Isus în mine?
