VOI SĂ-MI FIȚI SFINȚI, CĂCI EU SUNT SFÂNT, EU, DOMNUL; EU V-AM PUS DEOPARTE DINTRE POPOARE CA SĂ FIȚI AI MEI.
LEVITICUL 20:26
Fără a fi vreun mare erudit în materie de teologie, vei descoperi în cartea Leviticul o tematică ce este cu mult prea evidentă prin comparație cu oricare alta: sfințenia!
Este imposibil să nu remarci aici că locașul este sfânt; jertfele de mâncare sunt sfinte; focul este sfânt; untdelemnul este sfânt; pâinea este sfântă; sărbătorile și Sabatele sunt sfinte; preotul este sfânt; poporul este sfânt; chiar și darurile sunt sfinte. Și sigur, nu în ultimul rând, Numele Domnului este sfânt.
Așa, și ce dacă? Ca reprezentant al unei generații moderne, autodidacte, aflate la mii de ani distanță de scrierile Pentateuhului, vei spune probabil că nici nu ți-ai propus în mod deosebit să devii în vreun fel candidat la galeria sfinților. Nu încă… Îi știi tu oricum mai bine pe „sfinți”. Și nimeni nu poate nega faptul că mulți dintre cei ce fac reclamă sfințeniei sunt în realitate prea pângăriți pe interior… Și mai știi atât de bine că între cei ce merg la biserică în fiecare săptămână și-și poartă Biblia cu ei nu sunt nici pe departe „sfinți”.
Și totuși. Aș îndrăzni să-ți ofer un singur argument pentru care n-ar trebui să consideri perimată ideea sfințeniei, și anume:
Dumnezeu cel sfânt din ceruri nu putea suporta să stea despărțit de ai Săi, și iubirea Lui a întocmit un plan prin care să poată locui în mijlocul lor și-n inimile lor. Eu cred că ni-L putem imagina pe Dumnezeu spunându-ne: „Ca să putem fi împreună, Eu și voi, împreună trebuie să fim sfinți.” Privită în felul acesta, sfințenia nu mai apare ca o obsesie a vreunui Dumnezeu al Antichității, total neinserată în contemporaneitate, ci ca tânjirea inimii unui Prieten de a sta cu alt prieten.
Sigur, sfințenia pare a se întinde la infinit: sfințenie în intenții, în idealuri, în obiective, în viața socială, în recreere, în dietă și îmbrăcăminte…
Însă ce e în realitate sfințenia? O înaltă exigență a prieteniei dintre om și Dumnezeu. Pentru că, nu-i așa, dacă vrei să fii un sfânt în cer, ar trebui să începi de pe pământ.
Eu simt că pe cel care vrea să fie bun și sfânt nimic nu-l va împiedica.
autor: Sarona Zaharia
