Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze când mi-aduc aminte de Tine în așternutul meu și când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopții.
Psalmii 63:5,6
Ascultă ediția audio aici.
[Material scris în timpul unei lungi perioade de boală și suferință, când autoarea se afla în Australia.] Am petrecut multe ore în veghe și durere, dar mi-au fost aduse în minte prețioasele promisiuni ale lui Dumnezeu într-un mod proaspăt și cu putere de revigorare. Iubitul meu Mântuitor a fost foarte aproape de mine și mi-a făcut plăcere să meditez asupra iubirii lui Isus. Compasiunea Lui blândă și lecțiile pe care le-a transmis ucenicilor Săi au devenit clare și încărcate de semnificație în așa mare măsură încât hrănesc sufletul cu mană cerească. (…) Când găsește de cuviință, Domnul spune: „Stai aici și reflectează cu răbdare!” și când Duhul Sfânt îmi aduce în minte multe lucruri, mai prețioase decât pot exprima, nu văd niciun motiv să mă plâng. (…) Caut în minte versurile care mi-au adus mângâiere de atâtea ori în suferințele mele:
„Nu văd niciun pas înaintea mea când trec peste încă un an;
Dar am lăsat trecutul în grija lui Dumnezeu și viitorul va fi limpezit de mila Lui,
Și ceea ce pare întunecat în depărtare se poate lumina pe măsură ce mă apropii.
O, dulce și fericită neștiință! Ce binecuvântare să nu știi!
Mă ține în brațele Sale puternice care nu mă vor lăsa să plec,
Liniștindu-mi sufletul trist la sânul care mă iubește atât de mult.
Așa că voi merge înainte fără să știu și nu aș vrea să știu, chiar dacă aș putea.
Prefer să merg în întuneric cu Dumnezeu decât singură în lumină.
Prefer să umblu cu El prin credință decât singură prin vedere.
Inima mea se trage înapoi de la încercările pe care viitorul le-ar putea dezvălui,
Totuși, n-am avut nicio întristare decât aceea pe care a ales-o Domnul meu iubit.
Așa că îmi trimit lacrimile acolo de unde-au venit, rostind în șoaptă: «El știe!»”
(după Mary Gardiner Brainard, 1837-1905)
