CĂCI FIUL OMULUI ESTE DOMN ȘI AL SABATULUI.
MATEI 12:8
Îndemnându-i pe ascultătorii Lui să nu se mire, Hristos le-a dezvăluit într-un tablou și mai larg taina lucrurilor viitoare. „Vine ceasul”, a zis El, „când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28,29).
Această asigurare a vieții viitoare era de mult așteptată de toți israeliții și sperau să o primească la venirea lui Mesia. Unica lumină care putea radia în întunericul mormântului strălucea deasupra lor. Dar încăpățânarea este oarbă. Isus călcase tradițiile rabinilor și le desconsiderase autoritatea și de aceea nu voiau să-L creadă.
Timpul, locul, conjunctura și intensitatea emoției care cuprinsese adunarea, toate se îmbinaseră făcând cu atât mai impresionante cuvintele lui Isus în fața sinedriului. Autoritățile religioase cele mai înalte căutau viața Aceluia care Se declarase Reziditor al lui Israel. Domnul Sabatului era în fața unui tribunal pământesc pentru a răspunde la acuzația că a călcat legea Sabatului. Când le-a arătat fără teamă care era misiunea Sa, judecătorii L-au privit cu uimire și cu mânie, dar n-aveau ce să răspundă la cuvintele Lui. Nu puteau să-L condamne. El le-a negat preoților și rabinilor dreptul de a-L interoga sau de a se amesteca în lucrarea Lui. Nu li se dăduse o astfel de autoritate. Pretențiile lor se întemeiau pe propria îngâmfare, aroganță. El a refuzat să Se declare vinovat de acuzațiile lor sau să Se lase învățat de ei.
În loc să Se scuze pentru fapta care îi nemulțumea sau să explice ce anume urmărise prin ea, Isus S-a ridicat împotriva conducătorilor, și acuzatul a devenit acuzator. I-a mustrat pentru împietrirea inimii lor și pentru neștiința în privința Scripturilor. A afirmat că respinseseră Cuvântul lui Dumnezeu în aceeași măsură în care Îl respinseseră pe El, care era Trimisul lui Dumnezeu. „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39).
În toate paginile, fie ele de istorie, de învățătură sau de profeție, Scripturile Vechiului Testament sunt luminate de slava Fiului lui Dumnezeu. Întrucât era o instituție dumnezeiască, întregul sistem al iudaismului era o prefigurare concisă a Evangheliei. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 211)
Ce aș putea să învăț din felul în care a procedat Isus cu sinedriul?
