DAR DIN POMUL CUNOȘTINȚEI BINELUI ȘI RĂULUI SĂ NU MĂNÂNCI, CĂCI ÎN ZIUA ÎN CARE VEI MÂNCA DIN EL VEI MURI NEGREȘIT.
GENEZA 2:17
Cât de importantă este disciplina! Este o chestiune de viață și de moarte, cel puțin așa afirmă Scriptura. Din păcate, oferta celui rău pare mai tentantă, invitația de a trăi în haosul neascultării de Lege a generat un curent de gândire predominant în toate veacurile. Se camuflează sub diferite nume, curente filozofice și psihologice, dar, în esență, este aceeași invitație: trăiește fără disciplina lui Dumnezeu.
Planul de salvare propus de Cer cuprinde și dimensiunea disciplinei, a întoarcerii la Lege, la Dumnezeul Legii. Aici este partea dificilă, de multe ori de neacceptat pentru natura umană nerenăscută. Doar aici se poate face joncțiunea logică între Dumnezeul Legii, al Vechiului Testament, și Dumnezeul harului, al Noului Testament.
În această tainică lucrare numită mântuire, disciplina nu apare ca un canon greu de îndeplinit, ci ca o întoarcere la origini, la cele divine. Nu este drumul, ci obiectivul, reformarea caracterului uman decăzut, răzvrătit prin definiție.
Dorința părintească a Tatălui, restaurarea chipului divin în om, cuprinde în sine întoarcerea la ordine, căci El nu poate fi un Dumnezeu al neorânduielii, ci doar al păcii, ca în toate bisericile sfinților.
„Iar ștergarul care fusese pus pe capul lui Isus nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un loc singur” (Ioan 20:7).
Transpare din crâmpeiul acesta de Evanghelie că Mântuitorul lasă semne pe calea pe care trebuie să mergem noi, semne ale disciplinei până și în cele mai mici amănunte ale vieții. Prin urmare, asumarea numelui de creștin coincide cu asumarea disciplinei lui Dumnezeu.
„Și cine se luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu se luptă după rânduieli” (2 Timotei 2:5).
Ziua pe care Creatorul a așezat-o înaintea noastră este o invitație să-l alegem pe El, Tatăl ordinii și al mântuirii.
