Să lucrezi șase zile, dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului.
Exodul 31:15
Legile pe care oamenii de știință le-au denumit cu propriile nume nu sunt creația lor. Cel care a făcut toate lucrurile a făcut și regulile după care acestea să funcționeze.
Privind la tot ce făcuse, inclusiv la om, Dumnezeu a constatat că toate erau foarte bune și tot El ne spune că, pentru a păstra starea aceasta de bine, sintetic numită sănătate, noi suntem chemați să lucrăm șase zile și apoi o zi să ne odihnim. Este atât de simplu și atât de ușor.
Și totuși, au fost „înțelepți” care ne-au propus un grup de lucru de zece zile – era mult mai accesibil să calculezi totul în sistemul zecimal. Dar corpul uman nu a rezistat, el fiind setat pentru un alt bioritm.
Cei care vor să fie mai presus de Dumnezeu ne propun acum un timp de lucru de cinci sau patru zile, la fel de rău, dar mai ușor de primit, mai ales că avem și sâmbăta printre zilele libere. Suntem chemați să rămânem în binecuvântarea cerului, păstrând doar o zi de odihnă, iar ziua întâi a săptămânii să fie asemenea celei de-a doua ca angajament și intensitate a efortului, pentru că doar așa vom ajunge să ne facem tot lucrul nostru.
Dincolo de satisfacția „lucrului”, rămâne bucuria odihnei și provocarea de a o transforma în desfătare divină: „Atunci te vei putea desfăta în Domnul, și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 58:14).
„Când începe Sabatul, noi trebuie să veghem asupra noastră, asupra faptelor și cuvintelor noastre, ca să nu-L jefuim pe Dumnezeu, folosind în interesul nostru acel timp care este strict al Domnului. […] Nimic din ceea ce în ochii Cerului va fi privit ca o încălcare a Sabatului sfânt nu trebuie să fie spus sau făcut în Sabat. În Sabat, Dumnezeu nu ne cere doar să ne reținem de la munca fizică, ci și să ne disciplinăm mintea să mediteze la teme sfinte” (Mărturii, vol. 2, p. 556).
