Uitați-vă la mâinile și picioarele Mele – Eu sunt; pipăiți-Mă și vedeți: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeți că am Eu.
Luca 24:39
Ascultă ediția audio aici.
Stătea nemișcată în fața mea, cu privirea pierdută, întoarsă în ea însăși, ancorată cumva de imaginea învățătoarei ei, pe care o numea Doamna, pe care mi-o zugrăvise în culori calde, prietenoase:
— Zâmbetul ei este singurul lucru care mă ajută să mai vreau la școală. Lumea mi se pare urâtă, rea.
Fetița blondă ca un înger, cu ochii mari și grei de lacrimi, își împărțea cu mine supărarea. Născută cu un handicap fizic, urca cu greu cele trei trepte ale școlii pentru a intra în clasa unde colegii râdeau. Doar Doamna reușea să-i potolească pe copii, dar Doamna nu știa toate cuvintele grele pe care i le spuneau. Nu știa că unii chiar își doreau să plece din clasa lor. Nu auzise niciodată câte nume i se inventaseră, toate legate de neputința ei fizică.
Doamna o așezase în prima bancă, lângă catedră, o încuraja atunci când o vedea necăjită, o aprecia. Cel mai mult însă îi plăcea când Doamna își așeza mâna fină pe umărul ei și o urmărea cum lucrează. Îi simțea parfumul și căldura mâinii așezate pe umăr. Prezența ei zilnică o asigura că este protejată, că este înțeleasă și că are propria ei valoare. Locul ei sub soare! Atunci era fericită.
Când i se părea prea greu, când simțea că nu mai poate și că nu mai vrea să rămână, se uita la Doamna. Și Doamna parcă îi înțelegea sufletul, parcă știa că a atins limita. Era acolo, pentru ea, totdeauna. O iubea pe Doamna. Câteodată se apleca pe furiș sub catedră, pe motiv că și-a scăpat creionul, și îi mângâia fericită pantofii. Voia să se asigure că nu va pieri ca un abur, ca un vis. Voia să știe că Doamna este adevărată, reală, Doamna ei! Voia să o iubească și o iubea copilărește, mângâindu-i pe furiș pantofii.
Când ai nevoie să te simți iertat(ă), aprobat(ă), susținut(ă), când vrei să Îl simți, să Îl pipăi pe Isus, ia Cartea și atinge-i paginile; aceasta este scrisoarea Lui pentru noi. Când îți este greu să mai crezi că te iubește, când nu mai simți mâna Lui pe umărul tău, apleacă-te și mângâie-I în imaginație picioarele! El este acolo, lângă tine, pentru totdeauna. Trebuie doar să crezi!
Doamne, dă-mi claritatea să nu uit niciodată că ești lângă mine, iar, dacă vreodată mă scufund în disperare, ca Petru, adu-mă tu blând din nou lângă Tine!
