Căsuța cu idei – Activități cu materiale reciclabile
Vă prezentăm al treilea episod din seria „Activități cu materiale reciclabile”, la emisiunea Căsuța cu idei.
Copiii prezenți în platoul de filmare au povestit despre ceea ce le place să confecționeze folosind diverse obiecte uzate, pe care le transformă într-un mod creativ. De la suporturi de creioane din cutii de conserve la elefanți din CD-uri, de la costume din saci de gunoi la căsuțe mobilate cu fire textile și alte accesorii, toate ideile copiilor pot servi ca sursă de inspirație pentru micii telespectatori.
Cutiile mari de carton, rolele de bandă adezivă sau sticlele de plastic pot fi folosite la jocuri; pe lângă partea distractivă, putem învăța prin intermediul acestor jocuri să cooperăm, să lucrăm în echipă sau cum să sortăm pe culori anumite obiecte.
Din cuprinsul acestei ediții fac parte următoarele rubrici:
– Jocul „Cupe din PET-uri pentru sortarea pe culori”
Din două PET-uri am tăiat aproximativ un sfert, pe diagonală, aproape de capac, realizând astfel un fel de cupe. Copiii au fost provocați să sorteze pe culori diverse obiecte – mai mari sau mai mici, într-un timp limitat. Apoi am discutat despre organizarea obiectelor în funcție de culori sau de categorii, cu avantaje și dezavantaje. Jocul acesta este util și pentru copiii care au de strâns obiecte mici, pe care să le pună la loc: în joacă, le puteți cere să-și imagineze că au cupa unui tractor cu care trebuie să adune piesele de construit sau alte jucării mici și să le ducă la ”depozit” – în cutia de care aparțin.
– Tutorialul „Cum să transformi o sticlă de detergent lichid într-o căsuță de poveste”
Pentru acest tutorial aveți nevoie de o sticlă de detergent lichid, carton, bucățele mici de lemn – pot fi bucăți de scoarță, așchii, talaș, furnir sau lemn de balsa (care se poate cumpăra de la magazinele cu articole de artă și bricolaj), instalație cu leduri mică (cu baterii), bucățele de tuia, materiale textile și panglici, diverse accesorii mici pentru a mobila căsuța și câteva unelte.
În video puteți vedea toate etapele de lucru – cum se decupează sticla, cum se face acoperișul cu lemn așezat precum șindrila, cum se decorează.
– Jocul de echipă „Traseul bilei printre orificii”
Pentru acest joc am folosit o cutie de carton de la un scaun, o rolă de bandă adezivă, două sfori și o bilă. Este un joc de echipă, dar poate fi jucat și de către un singur copil. Este util pentru dezvoltarea coordonării mână – ochi, pentru a face strategii cu privire la traseul abordat, pentru dezvoltarea perseverenței – uneori este nevoie de multă răbdare și mai multe încercări până ajunge bila la locul său.
– Rubrica de sănătate, din care Bruno află de ce strănută atât de des
Bruno se întreabă ce se întâmplă, oare de ce strănută atât de des, pentru că nu este răcit, nu are gripă, nu știe ce e cu el. Ilinca Tranulis, medic pediatru specialist, îi explică de ce strănutăm, care este rolul strănutului și posibilele cauze ale acestuia.
– Jocul de echipă „Tava cu bile”
O cutie de carton poate fi transformată într-o tavă. Dacă se face un orificiu în mijloc, iar în tavă se pun bile și se adaugă și o clepsidră sau un cronometru, îi puteți provoca pe copii să scoată bilele din tavă, prin orificiu, într-un timp limitat.
– Prezentarea cărții „Biodiversitatea, o resursă prețioasă”, de la Editura Viață și Sănătate
Acest volum conține 32 de provocări și aplicații practice pe care le puteți face acasă sau în natură, împreună cu copiii, cu scopul de a proteja planeta. Printre cele 32 de provocări veți găsi și idei despre reciclare, despre transformarea resturilor vegetale în compost, despre eliminarea anumitor produse sau recipiente și înlocuirea lor cu variante naturale și multe altele. Cartea conține informații, ilustrații și instrucțiuni clare pentru fiecare provocare în parte.
Aici puteți urmări toate edițiile anterioare.
Realizator: Mioara Mihai

