Fara compromisuri: Cand oamenii toxici isi urla frustrarile
Lumea noastra este formata, preponderent, din oameni buni, calibrati, cu principii. Dar pentru ca acestia refuza de multe ori sa-si faca simtita prezenta, minoritatea, formata bineinteles din opusul caracterizarilor precedente,…
Accesul la dosarul medical al pacienţilor care au decedat poate fi permis pe baza certificatului de moştenitor. Lege promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea potrivit căreia accesul la informaţiile medicale ale pacienţilor care s-au aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul și care au decedat se va…
Guvernul renunță la noile plafoane pentru plățile cash și le menține pe cele care sunt deja în vigoare, cu două excepții, legate de banii din casierie și deconturi
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în prima şedinţă de guvern va revizui propunerile venite de la ANAF şi Ministerul Finanţelor legate de cash. Pe de altă parte, deși premierul…
85% dintre oameni sunt îngrijorați în legătură cu dezinformarea din mediul online și 87% consideră că aceasta a afectat deja politica țării lor, potrivit unui sondaj realizat la nivel mondial
Peste 85% dintre oameni sunt îngrijorați de impactul dezinformării online și 87% consideră că aceasta a afectat deja politica țării lor, potrivit unui sondaj global, în timp ce Națiunile Unite…

