Lumea noastra este formata, preponderent, din oameni buni, calibrati, cu principii. Dar pentru ca acestia refuza de multe ori sa-si faca simtita prezenta, minoritatea, formata bineinteles din opusul caracterizarilor precedente, preiau initiativa.
Am vazut la un moment dat un studiu, conform caruia mai putin de 5% din soferi au prostul obicei de a-si arunca chistoacele de la tigari, pe geam, direct pe sosea. Dar pentru ca aceasta minoritate are acest obicei ce denota lipsa de educatie, noi avem impresia ca mai toti oamenii de deprins aceasta practica. Fals. Acestia sunt doar o minoritate, care ar trebui educata prin diverse metode. Dar nu despre ei vreau sa vorbesc, ci despre normalitate.
De curând, pastorul si profesorul Lucian Cristescu a fost prezent in cadrul unui podcast extrem de urmarit. Intr-o postare care adunase peste jumătate de milion de vizualizări, peste 25.000 de aprecieri, primele comentarii negative care mi au apărut in lista au fost ale unor creștini, așa-ziși frați de credinta cu invitatul.
Prima impresie a fost ca am dat peste niste oameni frustrati și in acelasi timp fericiti ca isi pot demonstra maiestria intr-o audiență deja formată, cu mult peste ecoul băii in care își ținuseră discursul pana in acel moment.
Poate ca unii aveau dreptate, nu cunosc neparat contextul comentariilor, dar de ce sa-ți strigi frustrările intr-un loc in care atâtea mii de oameni aveau nevoie de încurajările acelea?
Mulți dintre cei care priveau cu sinceritate la cuvintele de bine adresat de către invitat, se loveau de înțepăturile veninoase ale unor oameni care aveau in minte doar: lăsați ca știu eu cine este personajul.
Ma linistesc cumva ca, asa cum am spus si la inceput, anormalitatea ramane o minoritate.
In final, vreau sa va spun ca am o vorba cu care inchei emisiunile pe care le realizez:
Dacă poți schimba lumea in care trăiești, fa-o, dacă nu, cel putin lasă-i pe alții sa o facă.
Va doresc o zi fara compromisuri.
