Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea lansează un apel urgent la rugăciune în urma evenimentelor care au izbucnit între statul Israel şi Hamas. În mod surprinzător, conflictul a izbucnit în Sabat – o zi păstrată în mod tradițional ca un popas de pace și închinare atât de evrei, cât și de adventişti. Rapoartele indicau in urma cu cateva zile un atac terestru, aerian și maritim devastator lansat de Hamas, care a implicat 5.000 de rachete și o pătrundere semnificativă în Israel. În Israel, Biserica Adventista are 15 biserici și aproape 840 de membri. In acest moment, escaladarea violenței ridică provocări pentru membrii bisericii adventiste din Israel. Situația critică ridică, de asemenea, întrebări cu privire la cea mai bună modalitate de a oferi sprijin spiritual și acolo unde este posibil, ajutor umanitar în aceste momente dificile. Inimile și rugăciunile noastre se îndreaptă, de asemenea, spre protecția tuturor civililor prinși în acest conflict, inclusiv a membrilor comunității noastre adventiste din Israel.
Pentru a cunoaste mai bine situatia din Israel, si in mod special a crestinilor adventisti, va invit sa urmariti un material realizat de Mircea Mîndaianu.
***Campania „Împreună pentru Oameni” s-a derulat în perioada 8-13 octombrie la Alexandria. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea împreună cu Primăria Municipiului Alexandria, au venit în ajutorul semenilor prin donare de sânge, transport gratuit pentru persoanele cu dizabilități, prezentarea unor seminarii pentru generația tânără în școli și licee. Mai multe cabinete medicale au fost amenajate la clubul pensionarilor, iar medicii au daruit din timpul lor ca să consulte, să facă ecografii și teste în mod gratuit. Un reportaj realizat de Mircea Mindaianu, Andrei Paraschiv si Darian Vasilescu.
***Convenția Națională a Departamentului Misiunea Femeii a avut loc în Sabatul din 29-30 septembrie la Stupini. La eveniment au participat și invitate speciale de dincolo de granițe care au vorbit despre rolul acestui departament angajat în încurajarea, provocarea, înzestrarea şi educarea femeilor adventiste pentru a contribui la transmiterea mesajului Evangheliei. Un reportaj pregatit de Noemy Pisău, Darian Vasilescu si Marian Merințoni.
***Conferința Transilvania de Sud a fost gazda unui eveniment special – Convenția Prezbiterilor, la care au participat aproximativ 70 de lideri din bisericile Adventiste de Ziua a Șaptea din zona Mureș. Programul a inclus atât momente de închinare, cât și seminarii axate pe dezvoltarea modalităților creative și autentice de implicare în activitatea misionară sau promovarea bisericii în lumea contemporană. Un material pregatit de Catinean Petrica.
***Într-o atmosferă de sărbătoare Universitatea Adventus din Cernica a organizat pe 2 octombrie, deschiderea anului academic 2023-2024. Evenimentul a început cu mai multe momente de închinare și s-a bucurat de participarea cadrelor didactice și a studenților din campus, a Uniunii de conferințe, a apartinatorilor și a mai multor invitați din țară și străinătate. Spre deosebire de alte ocazii, deschiderea din această toamnă marchează și începutul anului academic în care se împlinesc 100 de ani de la prima promoție care a urmat cursurile Institutului biblic de la Focșani în 1924. De aceea, în acest an vor fi organizate mai multe evenimente, iar primul dintre acestea are loc la Stupini Sabatul acesta.
***Festivalul coral pentru copii „Cânt pentru cer” a avut loc la Centrul Educational Adventist de la Stupini in perioada 6-8 octombrie. Departamentul de Muzică a organizat prima editie a acestui festival cu scopul de a da copiilor bucuria de a cânta pentru cer si pentru a oferi sansa dirijorilor de a se întâlni si de a explora noi posibilități de slujire în acest domeniu.
*** Anul acesta am fost mai aproape de publicul nostru. Cei 30 de ani de existență ai postului de RVS au fost sărbătoriți prin deplasări pe care echipele noastre le-au facut în orașele principale din țară, în centre reprezentative pentru cele 6 conferințe ale bisericii adventiste. Sabatul din 7 octombrie a fost cu totul deosebit pentru o parte din echipa RVS și STV. Săptămâna trecută echipa CMA a poposit la Brașov.
***Zeci de mii de tineri adventiști de ziua a șaptea au participat recent în Peru la tabăra de tineret „Dincolo de munte” în parcul San Pedro din Lima. Evenimentul a fost organizat de către Departamentul Tineret al Uniunii de Misiuni Peru de Sud a Bisericii Adventiste. Ziua cea mai emoționantă a fost încununată de o ceremonie de botez, în cadrul căreia peste 300 de tineri au decis să își mărturisească în mod public credința.
***Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Columbia a inaugurat recent un restaurant vegan în capitala Bogota, cu oferte fără gluten, fără lactoză și fără zahăr. Green Food oferă un meniu de tip bufet, un meniu à la carte, specialități zilnice și mâncăruri de tip fast-food precum pizza, hamburgeri și deserturi. Accentul pus de restaurantul Green Food asupra mâncărurilor vegane și gustărilor sănătoase, face parte din strategia Bisericii Adventiste din zona, de a promova un stil de viață sănătos într-o ambianță spirituală. Renașterea acestui restaurant adventist reprezintă un angajament față de ospitalitate, stil de viață sănătos și misiunea de a avea un impact pozitiv asupra comunității.

