În cadrul unui eveniment special, Biserica Adventistă Salem din Arad a organizat o serie de conferințe biblice cu tema „Veșnicia dincolo de ruine”. Susținute de pastorul Valentin Dănăiață la începutul lunii februarie, seria de prezentări inspirate au dezvăluit adevăruri spirituale pentru vremurile noastre.
Evenimentul a fost parte dintr-un program misionar mai amplu, care a cuprins prezentări de seminare în școli, donare de sânge, pachete sociale și o unitate medicală mobilă.
Seria de prezentări evanghelistice sub titlul „Veșnicia dincolo de ruine”, susținute de pastorul Valentin Danaiată a atras un număr impresionant de participanți, dornici să descopere răspunsuri profunde la marile întrebări ale vieții. Printre temele abordate s-au numărat „Știri cerești despre pământ”, „Dezinformare fatală” și „Pecetluiți pentru veșnicie”. Fiecare mesaj a adus claritate și speranță în contextul provocărilor actuale.
Programul a fost îmbogățit de intervenții muzicale susținute de soliști, coruri și formații instrumentale din bisericile adventiste din zona Banat, oferind momente de inspirație menite să conducă mintea celor prezenți spre inima iubitoare a Tatălui Ceresc.
redactori: Sorin Dinu/Edisa Soare

