Peste 100 de pompieri au fost mobilizați pentru stingerea flăcărilor, iar autoritățile au închis mai multe străzi din zonă pe durata intervenției. Biserica Adventistă din California Centrală a făcut apel la rugăciune pentru comunitatea locală și pentru toți cei afectați.
Incendiul a izbucnit luni, 29 iunie, la Biserica Adventistă San Francisco Central, din zona Lower Pacific Heights. Flăcările s-au extins rapid la lăcașul de cult aflat la intersecția străzilor California și Broderick, iar fumul dens a determinat măsuri de siguranță în cartier. Spre seară, focul fusese localizat, însă echipajele au rămas la fața locului peste noapte.
Clădirea datează din 1892 și este considerată un reper al cartierului. Comunitatea adventistă San Francisco Central se închină în acest loc din 1927. De-a lungul deceniilor, familia bisericii a făcut parte din viața cartierului, prin grijă față de cei din jur și prin prezență alături de vecini în momentele de bucurie și de încercare.
Bryan Bong, director adjunct de comunicare al Bisericii Adventiste din California Centrală, a solicitat rugăciuni ale credincioșilor din întreaga lume pentru comunitatea locală, pentru membrii bisericii și pentru toți cei afectați de incendiu. „Inimile noastre sunt alături de familia bisericii, de vecini și de echipele de intervenție care au lucrat pentru protejarea comunității. Suntem foarte recunoscători pentru intervenția rapidă și curajoasă a pompierilor.”, a menționat Bryan.
Cauza incendiului este cercetată de Departamentul de Pompieri din San Francisco. Începând cu Sabatul din 4 iulie, membrii comunității afectate se vor întâlni pentru închinare la Biserica Adventistă San Francisco Philadelphian, care și-a deschis ușile pentru cei afectați. Acest gest de părtășie este o frumoasă aducere aminte că biserica nu este o clădire, ci o comunitate de credincioși uniți în Hristos.
Cauza incendiului este cercetată de Departamentul de Pompieri din San Francisco. Începând cu Sabatul din 4 iulie, membrii comunității afectate se vor aduna pentru închinare la Biserica Adventistă San Francisco Philadelphian, care le-a oferit un loc de întâlnire. Gestul amintește că biserica nu este definită de ziduri, ci de comunitatea credincioșilor uniți în Hristos.
redactor: Valentin Popescu
05.07.2026

