Oamenii din zilele noastre sunt caracterizați printr-o căutare și explorare constantă. Fiecare dorește să descopere sensul vieții, sursa fericirii și secretul unei vieți de succes. Unde pot fi găsite cele mai sincere și autentice răspunsuri la aceste întrebări? Bineînțeles, în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu.
În perioada12-19 ianuarie, pastorul Balla Lóránd a căutat răspunsuri la întrebări actuale precum: Europa, încotro? A obosit Dumnezeu? Fac oare ce vreau? Prezentările au avut loc în biserica adventistă locală Cluj Central din Cluj-Napoca, și au avut ca titlu general: „Subiecte actuale din Biblie”.
Actualitatea subiectelor oferite a fost confirmată de faptul că în fiecare seară, pe lângă membrii bisericii, prezentările au fost ascultate de un număr de 20-30 de musafiri. Participanții au ascultat cu mare atenție și interes subiectele biblice prezentate de pastorul Balla Lóránd într-un mod captivant, coerent și logic.
În ciuda prezentării unor subiecte foarte serioase și importante, atmosfera a fost mereu relaxată și plină de speranță, datorită faptului că vorbitorul nu doar a explicat subiectele, ci a prezentat și soluțiile oferite de Dumnezeu.
În fiecare seară, muzica vocală și instrumentală a făcut ca atmosfera să fie deosebit de frumoasă. Corul bisericii, corul de tineret, fanfara și soliștii au încântat audiența cu muzică de calitate.
Ne rugăm ca cei care au auzit cuvântul inspirat, cu ajutorul lui Dumnezeu să pună cele auzite, în practica vieții lor zilnice.
redactori: Edisa Soare/Sorin Dinu