Un asistent social al Serviciului Umanitar pentru Penitenciare, George Aroiu, a intervenit, la solicitarea conducerii administrației de la Mărgineni, într-un caz social delicat, legat de eliberarea unui fost deținut în vârstă, aflat în dificultate la momentul eliberării. Fără sprijin familial vizibil și cu probleme medicale, reintegrarea acestuia a necesitat coordonare și sprijin local. Cu ajutorul Primăriei din localitatea Vârfuri, județul Dâmbovița, a fost identificată locuința părintească în care aceasta putea fi reinstalat. La acțiune a participat și Bîlbîie Constantin, reprezentant al Centrului de Reintegrare Buciumeni, județul Dâmbovița.
Olaru Vasile, un fost deținut, în vârstă de 62 de ani, eliberat după opt ani și jumătate de detenție, are dificultăți de deplasare și nu beneficiază de sprijin familial. Pentru a evita situația de abandon, pe 27 mai, George Aroiu, asistent social ASUP, l-a preluat de la penitenciar, împreună cu Constantin Bîlbîie, administrator al Centrului de Reintegrare Socială Buciumeni.
După verificări, cu sprijinul Primăriei din Vârfuri, județul Dâmbovița, s-a confirmat existența unei locuințe părintești în care putea fi reinstalat. La sosire, au fost întâmpinați de primar și asistentul social al comunei, care au primit în dar Biblia si cartea Tragedia Veacurilor. În aceeași casă locuiește și sora bărbatului, victima faptei pentru care a fost condamnat. Amândoi sunt în vârstă și au dizabilități.
Intervenția a fost posibilă datorită colaborării între instituții și efortului personal al celor implicați. ASUP continuă să sprijine cazuri dificile de reintegrare, cu intervenții punctuale și prezență în comunitate.
redactori: Sorin Dinu/Valentin Popescu
28.06.2025

