Invitati: Traian Aldea, Valeriu Petrescu
Avraam stătea la ușa cortului său în arșița zilei. Acest comportament era neobișnuit. În acel moment al zilei, vara, când soarele se află la zenit, toată lumea caută umbră și o adiere de vânt. Posibil ca Avraam să îndure căldura pentru a-i ajuta pe cei care ar fi putut trece pe acolo?
Stând acolo, a văzut trei călători. Obiceiul lui, cel mai probabil, era să manifeste ospitalitate față de străini. De aceea inițiativa a venit de la Avraam. În text se spune că a alergat spre ei de la intrarea în cort. Adică – și aceasta este o idee importantă – Avraam a luat inițiativa de a le ieși în întâmpinare dinainte ca aceștia să ajungă la el.
„Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele, şi odihniţi-vă sub copacul acesta. Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum, căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru” (Geneza 18:4,5).
Avraam era conștient de misiunea lui, care era aceea de a le împărtăși tuturor cunoașterea de Domnul, într-o lume cufundată în păgânism, idolatrie și politeism. După cum putem vedea în acest episod, modul cel mai la îndemână de a-și împlini misiunea a fost ospitalitatea față de acești străini, care păreau că doar ce apăruseră la orizont.
În același timp, „familia numeroasă a lui Avraam consta din mai bine de o mie de oameni, mulți dintre ei fiind cap de familie şi nu puţini nou-convertiţi din rândul celor păgâni. O asemenea casă pretindea la cârma ei o mână fermă. Metodele slabe, şovăitoare, nu erau de ajuns. […] Influenţa lui Avraam s-a întins dincolo de casa sa. Oriunde îşi înălţa cortul, ridica alături de acesta şi un altar pentru jertfă şi închinare. Când cortul era strâns, altarul rămânea; şi mulţi canaaniţi rătăcitori, care Îl cunoscuseră pe Dumnezeu prin viaţa lui Avraam, slujitorul Său, zăboveau la respectivul altar pentru a aduce jertfă înaintea lui Iehova” (Ellen G. White, Educație, p. 187).
De la bun început acest om a înțeles că Dumnezeu îl chemase la misiune și că el intrase în Țara Făgăduită nu pentru o vacanță, ci pentru a fi o binecuvântare pentru cei din jurul său și, prin sămânța sa, pentru lume.
