Sănătate cu prioritate – Cum ne pregătim pentru implantul dentar
Cum ne pregătim pentru un implant dentar?
„Un pacient cu o igienă riguroasă are șanse mult mai mari să păstreze un implant,” a declarat dr. Mircea Teodor Merchea, medic stomatolog, specialist în implantologie dentară, în cadrul emisiunii „Sănătate cu prioritate.” Aceasta este condiția principală pe care o solicită medicul pentru succesul realizării implantului dentar. Odată ce s-a asigurat că pacientul a înțeles importanța acestui aspect, îl îndrumă către următorii pași în pregătirea intervenției.
Dr. Mircea Merchea: „Le solicităm pacienților să facă o radiografie panoramică pentru a observa sănătatea generală a dinților, un computer tomograf pentru a evalua volumul osos și densitatea osoasă în zona unde urmează să facem intervenția și, desigur, un buletin de analize pentru a verifica dacă pacientul are anumite boli cronice tratate sau netratate, sau de care nu știa, care ar putea pune în pericol intervenția care urmează.
Care este pacientul ideal pentru implant și cum se pregătește pentru ziua implantului?
Dr. Mircea Merchea: „Pacientul ideal este următorul: să fie responsabil cu igiena sa dentară, să aibă oasele cu creșterea încheiată, să aibă o sănătate orală relativă și o sănătate generală stabilă.
Să nu aibă boli cronice, diabet, osteoporoză sau cardiopatii care pot pune în pericol integrarea implantului în os. Și cel mai important lucru – obiceiurile pacientului dinaintea și după inserarea implantului. Pacienții care consumă alcool înainte de această intervenție vor fi deshidratați. Dacă sunt deshidratați, pot avea tensiune mărită, pot fi anxioși; toate acestea se vor reflecta în confortul pacientului din ziua intervenției.
Pentru că, dacă vor fi stresați, vor fi anxioși, vom avea probleme cu anestezia, probleme de sângerare și chiar putem avea probleme de integrare a implantului. Un medic nu poate verifica ce a făcut pacientul în ultimele 12 ore. Aici este treaba pacientului; este datoria lui să se pună pe primul loc și să fie în siguranță.
De aceea, este ideal să nu consume desigur droguri și alcool și să nu fumeze. Este foarte important să-și ia tratamentul, dacă are tratament pentru boli cronice, în ziua respectivă, să se hidrateze și să se odihnească.
Este dureroasa această procedură de implantare dentară?
Dr. Mircea Merchea: Asta este o întrebare care este foarte des pusă de pacienți. Nu cred că ar sta cineva pe viu să primească o astfel de intervenție. Nu doare. Nu doare niciodată. Se face anestezie locală. Se poate face și cu anestezie generală pentru intervențiile mai complexe în care se pun mai multe implanturi în aceeași ședință, dar nu, nu doare absolut deloc. După ce se termină efectul anesteziei locale, oricum pacientul va avea tratament cu antiinflamatoare, astfel încât să nu simtă nici că a fost operat în zona respectivă.
Trebuie să-și ia concediu în ziua respectivă și ziua următoare? Va vorbi mai greu?
Dr. Mircea Merchea: „Nu, nu trebuie niciun concediu. Din nou, dacă avem o intervenție foarte, foarte elaborată, poate că o zi maxim să-și ia concediu, dar nu se pune problema pentru astfel de intervenție.
Pacienții se pot întoarce chiar și în ziua respectivă la muncă, doar să respecte în totalitate ce le dăm postoperator, respectiv să nu consume lactate, pentru că există riscul să apară edem, să țină rece la zona operată și să aibă o igienă extraordinară în zona operată. Asta este un lucru des întâlnit la mulți pacienți, acea teamă de a peria zona operată, crezând că vor strica sau vor rupe din fire, lucru care este total neadevărat. Cu cât te speli mai bine, cu atât cureți mai bine și cu atât vindecarea este mai frumoasă și mai rapidă.
Care sunt recomandările de igienă dentară? E nevoie să ne înarmăm cu un duș bucal?
Dr. Mircea Merchea: „De regulă, trebuie să ne spălăm pe dinți regulat. Eu merg pe o regulă mai draconică, aș spune: de câte ori mănânci, de atâtea ori te speli. Este simplu, ca să nu ții minte de câte ori trebuie să te speli. Igiena, într-adevăr, începe din casa noastră, din baie, din fața oglinzii, dar să știți că o mare parte din ea este făcută în cabinetele stomatologice, acel detartraj, airflow, periaj, care face anumite lucruri pe care pacientul nu le poate face singur în baia lui, indiferent ce ustensile are la dispoziție.
Dar când este proaspăt implantul, e nevoie și atunci de igienă. Și probabil că pacientul este destul de speriat, cum ați spus, să nu strice ceva pe acolo. Spuneam de dușul bucal: este prea agresiv?
Dr. Mircea Merchea: „Da, în momentul în care avem imediat operația de implant, ideal este: spălat, periuță, pastă de dinți, apă de gură, punct.
Este suficient. Desigur, intervenția de implant nu se face pe o zonă lipsită de igienă. Se fac, într-adevăr, periaje, airflow, se curăță cavitatea bucală înainte de a avea o astfel de intervenție. Deci oricum, inițial, până avem o perioadă de vindecare a gingiei să închidă placa, oricum o să avem o zonă mult mai curată decât de obicei.
Spuneați de All-on-4, All-on-6, asta înseamnă mai multe implanturi. Poate că avem nevoie de un implant frontal și atunci întreb și eu: ce ne facem? Stăm fără dinte?
Dr. Mircea Merchea: „Nu, categoric. Tehnologia a evoluat foarte mult în direcția asta. Dacă astăzi facem implanturile, în 12-48 de ore, să nu exagerăm, în 48 de ore, pacientul are dinți fixați în cavitatea bucală. Provizorii, într-adevăr, dintr-un material mai ușor, dar are dinți fixați imediat.
Să știți că așteptarea până la dinții definitivi, având în vedere că noi putem proteza provizoriu, adică să-i oferim omului o variantă în care el poate zâmbi, poate mânca, își poate continua job-ul, poate merge în concediu, fără să aibă probleme, fără să poată să mestece în totalitate, să știți că această așteptare nu mai contează atât de mult sau nu îl mai afectează atât de mult pe pacient.
Desigur, dacă avem un os dur, putem să încărcăm și mai devreme. Dacă avem o persoană mai în vârstă cu anumite boli, cu anumite probleme de coagulare, cu osteoporoză, avem o oarecare reținere să punem coroanele finale foarte, foarte rapid, ca să nu avem probleme ulterior. Cu această protezare provizorie, putem să mușcăm dintr-un măr sau să mâncăm niște alimente mai dure, nuci, alune, fără coajă, bineînțeles.
În principiu, indicația este următoarea: în perioada de osteointegrare, cât avem această dantură provizorie, iar aici vorbesc strict de acel All-on-6, All-on-4, când este pusă toată arcada, este să avem o alimentație semi-dură, semi-lichidă, ca să nu forțăm. Dar când vine vorba de un singur implant, oricum presiunea este preluată de toți ceilalți dinți.
Pacienții care au probleme cu paradontoza sunt candidați dificili pentru implant?
Dr. Mircea Merchea: „Nu există candidat dificil din punctul meu de vedere. Noi lucrăm cu corpul uman; întotdeauna vor apărea surprize.
Noi știm următoarea chestiune: facem ABC știind că 90% din cazuri îți dă X. Dar corpul uman este mai ciudat decât știm noi și decât ne spun cărțile, așa că avem întotdeauna surprize. Cel mai bun lucru este să ne adaptăm fiecărei situații care ne iese în cale.”
Urmărește integral acest intrerviu și află toate detaliile care țin de pregătirea pentru implantul dentar.

