Franța își adaptează producția de mașini în concordanță cu noi tehnologii, mai puțin poluante și care protejează mediul. Obiectivul este de a produce peste două milioane de mașini electrice până în 2030, obiectiv care să facă din Franța o țară competitivă pe această piață.
Președintele Emmanuel Macron a anunțat că bonusul pentru achiziționarea unei mașini electrice de către cei cu venituri modeste vă creste de la 6.000 la 7.000 de euro. Acest ajutor este valabil pentru achiziționarea unui vehicul electric de până la 47 de mii de euro.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei:“Acum cinci ani, chiar vorbeam cu producătorii, 1 la sută din piaţa de vânzări era electrică. Astăzi e de 10 la sută, am înmulţit-o cu 10 în cinci ani”.
Salonul de la Paris este o vitrină a industriei auto, aflată în fața unor noi provocări după criza generată de Covid-19, o vitrină cu modele adaptate tranziției energetice și rolului pe care automobilul îl va avea în tehnologia viitorului.
18.10.2022