România a trecut la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, când ceasurile au fost date înainte cu o oră, astfel că 03:00 a devenit ora 04:00. Eurodeputaţii au votat pe 26 martie renunțarea la practica de a schimba ora de două ori pe an din 2021. Deși a fost votat în Parlamentul European în 2019, acest acord a necesitat negocieri suplimentare cu statele membre în Consiliul UE, iar din cauza pandemiei și a lipsei unui consens general, măsura nu a fost implementată automat la nivelul întregii UE, schimbarea orei a continuat și în prezent.
Pe 26 martie 2019, Parlamentul European a votat pentru renunțarea la schimbarea sezonieră a orei (ora de vară/iarnă) în Uniunea Europeană, propunând ca ultima schimbare să aibă loc în 2021. Inițiativa urmărea oprirea ajustării ceasurilor cu o oră în martie și octombrie, lăsând statele membre să decidă dacă rămân la ora de vară sau de iarnă.
Deși votat în Parlamentul European în 2019, acest acord a necesitat negocieri suplimentare cu statele membre în Consiliul UE, iar din cauza pandemiei și a lipsei unui consens general, măsura nu a fost implementată automat la nivelul întregii UE în 2021, schimbarea orei continuând și în prezent.
Trecerea la ora de vară
Este o modalitate de a utiliza mai bine lumina naturală a zilei şi de a reduce, seara, folosirea luminii artificiale. De aceea primăvara ceasurile se dau înainte cu o oră, iar toamna se dau înapoi.
Ora de vară se aplică din 1997, în perioada cuprinsă între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din luna octombrie, când se va trece din nou la ora de iarnă, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial pe perioada lunilor de vară.
Convenţia privind trecerea la Ora de vară a fost adoptată treptat de numeroase state şi teritorii de pe întreg mapamondul, prin care ora de vară este stabilită ca fiind o oră înaintea orei oficiale standard, şi în prezent peste 100 de ţări din toata lumea folosesc acest mecanism.
România a semnat această convenţie în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene.
În lume sunt însă state sau teritorii care nu au adoptat această convenţie, de exemplu ora de vară nu este folosită în ţările de la ecuator şi de la tropicul Capricornului şi nici de Japonia şi China sau în statele americane Hawaii şi Arizona.
Beneficii şi critici
O oră în plus de lumina seară este în avantajul tuturor activităţilor de după orele de lucru sau de şcoală, pentru cumpărături sau sporturi, dar dezavantajează pe cei care au activităţi strict legate de răsăritul sau apusul soarelui, cum sunt de exemplu fermierii sau cei care participă la spectacole în aer liber.
De asemenea, unii oameni cred că ora de vară ar putea fi legată de mai puţine accidente rutiere, iar studii făcute în SUA şi Marea Britanie au relevat scăderea numărului de accidente de acest tip cu aproximativ un procent.
Motivul iniţial al adoptării Convenţiei privind trecerea la ora de vară a fost strict economic, fiind legat de economisirea energiei electrice pentru iluminat: în cazul păstrării orei de iarnă, o parte din activităţile populaţiei precum şi cele industriale s-ar desfăşura în condiţii de noapte, care ar necesită utilizarea unei cantităţi de energie electrică.
Susţinătorii ideii spun că ora de vară duce la economisirea unor cantităţi de energie mici, dar semnificative. De exemplu, în Statele Unite se face o economie de un procent, în special în consumul casnic, la fel şi în Brazilia, iar în Noua Zeelandă s-a constatat că trecerea la ora de vară aduce o scădere chiar cu 3,5% a consumului energetic. Totuşi, studiile legate de economisirea energiei prin trecerea la Ora de vară sunt limitate sau chiar contradictorii, pentru că astăzi, structura consumului de energie electrică s-a schimbat şi iluminatul nu mai este preponderent.
Trecerea la ora de vară este însă criticată de cei care consideră că schimbarea orei care se produce de două ori pe an ar avea mai multe efecte nedorite.
Cei care se opun schimbării orei vorbesc despre inconvenientul adaptării la un alt orar de somn, cei mai mulţi oameni se obişnuiesc rapid cu noul orar, dar persoanele cu tulburări de somn găsesc că această tranziţie este extrem de dificilă. Lipsa unei ore de somn ar creşte riscul de infarct, ar provoca dureri de cap, ar schimba starea de spirit sau apetitul.
O oră mai puţin de somn ar scădea productivitatea la locul de muncă sau ar creşte riscul accidentelor de muncă pentru cei cu joburi fizice stresante.
Se invocă şi numărul mai mare de accidente auto dimineaţă, cel puţin în prima zi de luni, după ce ora de vară este activă oficial.
Inconveniente sunt şi pentru oamenii care se trezesc în zori sau al căror program depinde de răsăritul soarelui, cum sunt fermierii şi crescătorii de păsări.
În Israel, evreii sefarzi ultraortodocşi au iniţiat chiar o campanie împotriva trecerii la ora de vară, pe motiv că ei trebuie să-şi recite rugăciunile de penitenţă, Slihot, în primele ore ale dimineţii pe perioada lunii evreieşti, Elul.
Se aduc critici şi în legătură cu nevoia potrivirii ceasurilor, a complicării orarelor sau a planificării multor activităţi, a călătoriilor, întîlnirilor sau a plăţilor. Pot fi şi perturbări în funcţionarea dispozitivelor medicale sau a multor tipuri de echipamente, în lipsa unor softuri adecvate care să schimbe în mod automat ora.
Aventura schimbării orei
Benjamin FIdeea orei de vara a fost lansată pentru prima oară de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în 1784, într-un eseu intitulat “Un proiect economic”, prin care îndemna populaţia să se trezească mai devreme pentru a se folosi de lumina soarelui şi a economisi uleiul utilizat la lămpile de iluminat public.
Şi entomologul George Vernon Hudson din Nouă Zeelandă a propus modificarea orei în vara anului 1895, şi anume pentru a petrece mai mult timp adunând insecte după încheierea programului sau de lucru de la poştă. El a prezentat un studiu Societăţii Filosofice din Wellington în care propunea chiar modificarea cu două ore. Schimbarea orei a fost însă adoptată doar după ce Hudson s-a pensionat.
Ideea lui Franklin a fost preluată şi de constructorul britanic William Willett, care a propus în 1907 să se adauge câte 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, şi să se scadă apoi aceste minute în duminicile lunii septembrie. După aproximativ un an de campanie, proiectul său a atras atenţia autorităţilor britanice, şi, în 1909, a fost făcut un proiect de lege care să facă ora de vară obligatorie. Dar ora de vară a fost adoptată de britanici abia în mai 1916, la un an după moartea lui Willet şi la o lună după ce Germania a luat, prima, o hotărâre similară.
Ora de vară a fost aplicată în timpul Primului Război Mondial de câteva ţări din Europa. Pe 19 martie 1918 s-a introdus şi în Statele Unite, dar a fost folosită doar până în 1919, când, din cauza opoziţiei fermierilor, s-a renunţat.
Au adoptat ora de vară, pe rând, şi Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. În SUA a fost apoi din nou aplicată, pentru o perioadă mai îndelungată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945, dar s-a creat confuzie pentru că fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situaţie ce s-a menţinut până în 1966.
În România, ora de vară a fost introdusă prima dată în 1932, între 22 mai – 2 octombrie, iar din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la această convenţie, a fost introdusă din prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.
Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979. Până în 1996, cu mici excepţii, ora de vară se introducea de la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie, iar din 1997 se trece la Ora de vară la ora 1 GMT din ultima duminică a lunii martie şi la Ora de Iarnă la ora 1 GMT din ultima duminică a lunii octombrie.
sursa: TVR Info
29.03.2026
