Lideri din întreaga lume au reacționat la decizia președintelui american Joe Biden de a renunța la cursa prezidenţială.
Președintele izraelian Isaac Herzog i-a mulțumit lui Biden pentru „prietenia și sprijinul său constant pentru poporul israelian” și l-a descris ca fiind un „adevărat aliat al poporului evreu” într-o postare pe X.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a scris pe X că Biden a luat decizii dificile „datorită cărora Polonia, America și lumea sunt mai sigure, iar democrația mai puternică. Știu că ați fost condus de aceleași motivații atunci când v-ați anunțat decizia finală. Probabil cea mai dificilă”.
Micheál Martin, ministrul de Externe al Irlandei, a declarat că a aflat vestea „atât cu tristețe, cât și cu admirație”, descriindu-l pe Biden drept un „prieten de nădejde al Irlandei” într-o postare pe X. Martin a declarat că președintele a oferit „un sprijin neprețuit pentru pace și prosperitate pe această insulă” și i-a urat toate cele bune.
sursa: TVR
22.07.2024