Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) vor controla şi supraveghea piaţa produselor de post, pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi, a anunţat, duminică, pe pagina sa de Facebook, directorul general al instituţiei, Paul Anghel.
„Pentru ca produsele pe care le cumpăraţi în perioada postului să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand să cumpăraţi produse alimentare de post numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea\conformitatea sau siguranţa unui produs. De asemenea, atenţionez asupra faptului că dacă achiziţionaţi produse alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, riscaţi ca produsele sa fie neconforme sau chiar nesigure acestea vă pot afecta sănătatea. Produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc. Nu cumpăraţi produse a căror etichete nu vă informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului. Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor pentru a evita astfel să fie induşi în eroare”, transmis Anghel.
sursa: TVR
18.03.2024