Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susținute la Riga, unde a prezidat, alături de omologul său polonez, Summitul Formatului „București 9”, că „a fost o decizie bună” să fie comasate alegerile locale şi europarlamentare. Șeful statului afirmă că alegerile s-au desfășurat bine.
Preşedintele susține că alegerile s-au desfăşurat bine, chiar dacă au fost câteva incidente. Şeful statului a mai spus că a fost multă dezbatere în spaţiul public dacă este bună sau nu coaliţia PSD-PNL, însă consideră că alegătorii au oferit răspunsul, fiindcă au votat în proporţie de aproape 50% lista comună prezentată de cele două partide.
„După părerea mea, chiar dacă au fost câteva incidente, alegerile s-au desfăşurat bine, iar rezultatele vorbesc de la sine. Vă amintiţi că a fost multă dezbatere în spaţiul public dacă această coaliţie este bună pentru România sau nu. Cred că de data aceasta am primit un răspuns chiar de la alegători, care, în proporţie de aproape 50%, au votat lista comună prezentată de coaliţie şi este foarte corect aşa, după ce coaliţia a reuşit să ofere o guvernare care a permis României să treacă fără prea mare pagubă prin crizele care au pornit exact prin acestă război purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, a răspuns președintele Iohannis, întrebat de jurnalista TVR cum apreciază desfăşurarea alegerilor şi rezultatele lor.
Comasarea alegerilor, o decizie bună
„În ce priveşte alegerile locale, eu consider în continuare că a fost o decizie bună să fie aduse alegerile locale împreună cu alegerile europarlamentare dintr-un motiv democratic clar – alegerile sunt legitime, valide din punct de vedere democratic atunci când participă un număr mare de alegători şi faptul că aceste alegeri au fost puse împreună ne-au dus la o participare de peste 50%. Deci putem să spunem că a fost pasul corect, iar comunităţile, evident, şi-au ales primarii, preşedinţii de consilii, consilierii pe care i-au crezut potriviţi pentru următorii patru ani”, a mai spus Iohannis.
Coaliția, împreună și la prezidențiale și parlamentare?
Întrebat dacă PSD și PNL pot merge în alianță și la alegerile parlamentare și dacă pot avea un candidat comun la prezidențiale, șeful statului a refuzat să dea un răspuns clar.
„Este o chestiune care trebuie lămurită în interiorul coaliției și chiar dacă aș avea o opinie în această chestiune, nu cred că ar fi corect că mi-o spun public„, a răspuns președintele.
sursa: TVR
12.06.2024