Zilele trecute, două persoane au poluat cursul de apă Loptana, pe o lungime de 900 de metri, iar din conducta afectată s-a scurs ţiţei pe versant.
“Echipele de la Apele Române Buzău – Ialomiţa au prelevat probe de apă şi au monitorizat zona. Autorităţile au intrat imediat în alertă, în acest moment, poluarea fiind stopată. Reprezentanţii Conpet SA, societatea căreia îi aparţinea conducta, intervin în continuare pentru depoluarea zonei, a cursului de apă şi a solului”, a postat ANAR.
Reprezentanţii instituţiei menţionează că, timp de trei zile, inclusiv pe parcursul nopţii, angajaţi ai Conpet au intervenit cu opt baraje absorbante, două baraje de retenţie şi un baraj de sifonare, acţiunea continuând şi în prezent.
21.04.2023