Șansă reală pentru copiii vulnerabili din Năvodari, județul Constanța ! O investiție de peste 2,2 milioane de euro va face posibilă construirea unui centru multifuncțional cultural, educațional și sportiv. ADRA România și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Muntenia a lansat proiectul „MULTI-CESPO Năvodari”, care va fi realizat în următorii patru ani.
„Este un pas concret spre un viitor mai bun pentru acești copii”, spune Monica Brînceanu, manager de proiect.
La Năvodari, județul Constanța, un proiect de peste 11,3 milioane de lei va duce la realizarea unui centru multifuncțional dedicat copiilor vulnerabili. Se va derula în perioada septembrie 2025 – august 2029 și va integra activități educaționale, culturale și sportive. Proiectul este implementat de ADRA România, în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Muntenia. Vor fi sprijiniți minimum 260 de copii.
„Îmi place să cred că toți cei care vor trece pragul acestui centru vor găsi sprijin atât pentru problemele, cât și pentru oportunitățile din viața lor. Aici vor primi educație, îndrumare, acces la activități culturale și sportive și, mai ales, încurajarea de care au nevoie”, a subliniat Robert Mandache, președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Muntenia.
Centrul va deveni un loc de referință pentru copiii din Năvodari care au nevoie de sprijin real și de oportunități egale.
„Prin această inițiativă, ne propunem să contribuim activ la reducerea inegalităților, oferind acestor copii acces echitabil la educație, dezvoltare personală și integrare socială”, a menționat Robert Georgescu, director executiv ADRA România.
Proiectul MULTI-CESPO Năvodari întărește sprijinul pentru copiii vulnerabili și aduce comunității un spațiu dedicat incluziunii.
redactor: Valentin Popescu
16.10.2025

