Ministerul Energiei a făcut publice modificările propuse privind plafonarea prețurilor la energie și gaze. Instituția vrea ca producătorii să aplice tarife mai mici pentru furnizori. Cu toate acestea, plafoanele pentru consumatorii finali vor rămâne la fel. O altă măsură propusă prevede eliminarea introducerii taxei pe soare pentru prosumatori.
Este vorba de prosumatorii care au o putere instalată de 27 watti, care au beneficat de fonduri publice acordate prin Programul Casa Verde, dar și pentru toți prosumatorii de la data de 1 decembrie 2026, în condițiile în care puterea instalată a acestora ar urma să ajungă la 8% din puterea instalată a țării.
În ceea ce privește gazele naturale, cei la de Ministerul Energiei vor ca producătorii să fie obligați să vândă gazele naturale către furnizori la un preț redus. De la 150 de lei/megawatt-oră cât este în prezent, la doar 120 de lei.
Și în ceea ce privește producătorilor de energie electrică și aceștia vor fi obligați să vândă către furnizori, iar mai departe către consumatori, la un preț diminuat de la 450 lei/megawatt-ora la 400 de lei.
Pentru populație, prețurile plafonate vor rămâne la fel, respectiv 68 de bani, pentru un consum mai mic de 100 KWh, 80 de bani, pentru un consum între 101-255 KWh și 1,3 lei pentru un consum ce depășește 300 KWh.
La gaze naturale, plafonul va fi menținut la 31 de bani.
Cei de la Ministerul Energiei se așteaptă ca furnizorii vor cumpăra energie mai ieftină de la producători, vor putea la rândul lor să facă oferte din ce în ce mai bune pentru consumatorii finali. În plus, și presiunea pe bugetul de stat ar urma să scadă în condițiile în care sumele pe care autoritățile le au de decontat către furnizori au ajuns să reprezinte 5 miliarde de euro.
Oficialii ministerul vor ca aceste scheme de plafonare să fie menținute în continuare, cu mențiunea că ar urma să fie eliminate treptat de la 1 aprilie 2025 până la 31 martie 2026.
sursa: TVR
16.03.2024