Nicolae Ciucă și Marcel Boloș au făcut declarații la finalul reuniunii Biroului Executiv al Partidului Naționa Liberal. Premierul României a declarat că în România au intrat „15 miliarde de euro”, dintre care „5,5 miliarde de euro din investiții străine directe”. Nicolae Ciucă a mai spus că la jumătatea anului 2023 se va face o analiză în funcție de rectificarea bugetară pentru a vedea dacă se continuă programul de vouchere sociale.
Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat luni, 19 septembrie 2022, că „Măsura de voucherelor sociale are două componente: o componentă care se extinde la nivelul semestrului I, pentru categoriile de beneficiari care au avut și care au fost în calitate de beneficiari ai voucherelor până în acest moment – deci susținerea este pentru beneficiarii care au sub 1500 de lei venituri. Și vestea cea bună este că această măsură se susține a fi extinsă până în 1 iulie, primul semestru al anului 2023”.
20.09.2022