Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Stâlpeni, jud. Argeş, în parteneriat cu Primaria, a organizat la Căminul Cultural, în duminica din 19 ianuarie, un seminar cu aplicații practice în viața de familie cu tema: Inteligența emoțională. Programul a cuprins puncte muzicale instrumentale, sesiune de întrebări și răspunsuri și concluzii rostite de cei prezenți.
Deși numărul persoanelor a fost restrâns, atmosfera a fost destinsă, iar prezentarea interactiva a pastorului Marius Andrei a antrenat audiența în zâmbete și voie bună. Participanții s-au bucurat de informații valoroase, practice pentru păstrarea sănătății emoționale și dezvoltarea unor relații de familie calitative. La final, au fost oferite gratuit Biblii și cărți celor doritori.
Prezentarea acestui seminar face parte dintr-o serie de acțiuni pe care Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Stâlpeni le susține lunar în scopul de a ajuta oamenii din comună și de a-i apropia de Dumnezeu. În luna decembrie a anului trecut locuitorii din Stâlpeni au beneficiat de consultații medicale de specialitate în mod gratuit.
redactori: Edisa Soare/Sorin Dinu