Pasagerii care călătoresc cu avionul din China către Portugalia sau Olanda trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, în contextul creşterii accentuate a numărului de cazuri în China, au anunţat oficiali din Ministerele Sănătăţii ale celor două ţări, potrivit AFP.
În Olanda, măsura intră în vigoare începând din 10 ianuarie şi urmează recomandările Uniunii Europene, a precizat Ministerul olandez al Sănătăţii într-un comunicat.
„Cred că este important să implementăm măsuri de călătorie în cadrul luptei împotriva COVID-19 la nivel european”, a afirmat ministrul olandez al Sănătăţii, Ernst Kuipers, citat în comunicat.
Guvernul olandez recomandă de asemenea „cu fermitate”, începând de vineri, portul măştii medicale în cursele înspre şi dinspre China.
„Guvernul studiază posibilitatea analizării apelor reziduale din toaletele avioanelor care vin din China în scopul identificării unor mutaţii virale”, a adăugat ministerul.
Aeroportul Schiphol din Amsterdam este unul dintre cele mai mari aeroporturi europene, un punct important de legătură unde au loc numeroase transferuri intercontinentale.
09.01.2023