Educație pentru viață – ADHD la copii și adulți
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate la copii și adulți
(ADHD) este o tulburare de neurodezvoltare care are cauze neurobiologice. Deși există unele ipoteze despre determinarea genetică a acestei tulburări, acest fapt nu este încă clar dovedit, fiind nevoie de cercetări suplimentare pentru a stabili ce anume determina această afecțiune.
ADHD poate apărea că urmare a afectării creierului copilului în timpul dezvoltării fetale, la naștere sau după naștere după producerea unor traumatisme, leziuni, infecții, din cauza lipsei temporare de oxigen sau a altor afecțiuni congenitale. Astfel, incidența ADHD este semnificativ mai crescută în rândul acestor categorii de risc, la care se adaugă și categoria copiilor prematuri sau cu greutate foarte mică la naștere.
De asemenea, stress-ul, fumatul, consumul de droguri, alcool și medicamente interzise în timpul sarcinii sau alte afecțiuni medicale ale mamei în timpul sarcinii pot determina tulburarea ADHD la copil. În același timp, copiii cu un istoric timpuriu de abuz, neglijare și abandon manifestă simptome specifice ADHD, deși în cazul acestora este mult mai probabilă existența unei tulburări de atașament.
Când spunem “ADHD” ne imaginăm, de obicei, acel copil excesiv de hiperactiv, care se cățără peste tot, vorbește neîntrebat, încalcă toate regulile și este rezistent la orice formă de disciplinare (fie de tip recompensă, fie de tip pedeapsa), fiind un vulcan de energie ce epuizează atât familia, cât și cadrele didactice implicate în educația să. În același timp, pare a fi și definiția unui copil foarte răsfățat, dar și a unui copil cu un temperament vulcanic și cu foarte multă energie de consumat.
ADHD înseamnă mult mai mult. Este important de știut că există două tipuri de ADHD:
- ADHD în care predomină neatenția.
- ADHD în care predomină hiperactivitatea și impulsivitatea
Pentru a lua în calcul diagnosticul de ADHD este nevoie că viață socială a copilului, abilitățile sale adaptative și mai ales performanță să școlară să fie sever afectate de aceste tipuri de comportamente, astfel încât rezultatul să fie un copil disfuncțional în toate mediile de viață: familială, școlară sau academică și socială.
Diagnosticul de ADHD este pus de medicul psihiatru sau neurolog de obicei după vârstă de 6 – 7 ani, întrucât comportamentul hiperactiv și durata mică de concentrare a atenției sunt adesea specifice copilului mic (în special în rândul băieților), fiind o etapă normală a dezvoltării.