Pe 12 iunie 2025, în zorii unei zile obișnuite în Ahmedabad, India, sute de oameni și-au luat rămas-bun de la cei dragi cu valize pline și inimi pline. Un avion Air India, cursa AI171, cu destinația Londra, s-a desprins de sol cu 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Era un zbor de dimineață, cu visuri mari și speranțe îndreptate spre un alt continent.
Printre pasageri se afla și o familie pe care mulți o considerau un exemplu de devotament și iubire: Dr. Pratik Joshi și Dr. Komi Vyas, medici dedicați, soț și soție, împreună cu cei trei copii ai lor — fiica Miraya, o fetiță de 8 ani pasionată de desen și povești cu zâne, și gemenii Nakul și Pradyut, de 5 ani, curioși, jucăuși și mereu în preajma mamei lor.
Dr. Joshi lucra în Marea Britanie de șase ani. După o lungă așteptare și obținerea vizei, întreaga familie urma să se mute împreună. Plecarea din India însemna o despărțire de rădăcini, dar și o regăsire de familie. În avion, chiar înainte de decolare, au făcut un selfie toți cinci, îmbrățișați și zâmbitori. O fotografie trimisă rudelor, ca semn că totul este în regulă. Dar peste doar câteva minute, acel „totul e în regulă” s-a sfărâmat.
32 de secunde. Și apoi liniște
La doar 32 de secunde după decolare, avionul a pierdut altitudine rapid. Fără avertismente lungi, fără șansa unei întoarceri. Aparatul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială aglomerată din apropierea aeroportului. Flăcările, fumul gros, zgomotul metalului sfâșiat — totul s-a petrecut cu o viteză greu de imaginat.
Toți cei cinci membri ai familiei Joshi au murit pe loc. O întreagă poveste de viață — o căsnicie puternică, trei copii în plină floare, un viitor construit cu răbdare — s-a încheiat în câteva clipe.
La bord, 241 de oameni și-au pierdut viața. La sol, cel puțin 38 de persoane au murit, prinse în incendiul provocat de impact. Doar un singur pasager a supraviețuit — un bărbat britanic, așezat lângă ieșirea de urgență.
Când durerea nu poate fi explicată
În fața unor astfel de tragedii, cuvintele se opresc. Lacrimile vorbesc în locul lor. Ce poate spune cineva mamei care a primit ultima poză a nepoților săi? Ce poate răspunde cineva unui copil care întreabă: „Unde este Dumnezeu când se întâmplă tragedii?”
Răspunsurile noastre sunt limitate. Dar Biblia nu rămâne tăcută.
„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul: gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”
(Ieremia 29:11)
Nu tot ce se întâmplă pe pământ reflectă voia desăvârșită a lui Dumnezeu. Trăim într-o lume căzută, unde suferința atinge și pe cei nevinovați. Dar tocmai în această lume, Dumnezeu Se apropie de cei zdrobiți.
„Domnul este aproape de cei cu inima frântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.”
(Psalmii 34:18)
Ce ne rămâne?
Rămâne fotografia. Rămâne amintirea. Rămâne întrebarea.
Dar rămâne și speranța că Dumnezeu nu ne lasă singuri.
„Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.”
(Psalmii 46:1)
Rămâne chemarea de a trăi altfel:
• Cu mai multă dragoste, mai puțină grabă.
• Cu mai multă prețuire pentru viață, nu doar planuri despre ea.
• Cu mai multă apropiere de Dumnezeu, nu doar în tragedie, ci și în liniște.
Să ne rugăm nu doar pentru mângâiere, ci și pentru înțelepciunea de a trăi fiecare zi ca pe un dar, nu ca pe o rutină.
„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă.”
(Psalmii 90:12)
Viața este scurtă. Dar în Hristos, viața capătă sens, chiar și în fața morții.
Acolo unde noi vedem sfârșitul, Dumnezeu poate începe o lucrare nouă — în sufletul celui care alege să-L creadă pe Cuvânt.
Autor: Pastor Costi Gogoneață, Director General al Trustului Media Speranța
