Suedia, ţara care a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, nu poate face promisiuni ferme cu privire la atingerea obiectivului României de primire în Spațiul Schengen în următoarele șase luni. Totul depinde de momentul în care condițiile vor deveni “propice”, susțin oficialii suedezi. Respectiv, dacă Austria, principalul opozant, îşi va schimba poziţia după alegerile interne de la finalul acestei luni.
O primă reuniune, informală, a Consiliului JAI, va începe pe 25 ianuarie. Partea română speră să folosească ocazia pentru a face lobby, astfel încât la prima reuniune oficială a acestui Consiliu, din luna martie, să se poată obține un calendar mai ferm de aderare la Schengen.
15.01.2023