CÂND VĂ RUGAȚI, SĂ NU FIȚI CA FĂȚARNICII, CĂRORA LE PLACE SĂ SE ROAGE STÂND ÎN PICIOARE ÎN SINAGOGI ȘI LA COLȚURILE ULIȚELOR, PENTRU CA SĂ FIE VĂZUȚI DE OAMENI. ADEVĂRAT VĂ SPUN CĂ ȘI-AU LUAT RĂSPLATA. CI TU, CÂND TE ROGI, INTRĂ ÎN ODĂIȚA TA, ÎNCUIE-ȚI UȘA ȘI ROAGĂ-TE TATĂLUI TĂU, CARE ESTE ÎN ASCUNS; ȘI TATĂL TĂU, CARE VEDE ÎN ASCUNS, ÎȚI VA RĂSPLĂTI.
MATEI 6:5-6
Rugăciune – ce cuvânt minunat!
Când auzim despre rugăciune, la ce ne gândim? La o înșiruire de cuvinte spuse în grabă? Sau poate memorate? Poate neînțelese, negândite, nepătrunse?
Fiecăruia dintre noi, mai mult ca sigur, ni s-a întâmplat să spunem câteva cuvinte memorate pentru a scăpa mai repede de rugăciune sau pentru a ne liniști conștiința, crezând că recitarea rapidă a „poeziei” ne va scăpa de păcatele sau de gândurile cele mai întunecate ale sufletului.
Credeți că ,,ritualurile” noastre de liniștire a conștiinței ajută la ceva? Ei bine, nu; dimpotrivă, ajută egoul nostru să creadă că totul este bine și să nu conștientizeze că, de fapt, nu ne-am deschis față de Dumnezeu cu toate poverile noastre, ci doar am spus câteva cuvinte pe care le-am învățat când eram mici.
Rugăciunea este deschiderea noastră față de Dumnezeu, în miez de noapte sau în miez de zi, cu lacrimi în ochi, spunându-I: Doamne, eu nu mai știu ce să fac cu viața mea. Doamne, răul mă împresoară, dar știu că Tu mă poți ajuta, am nevoie de Tine, de aceea las viața mea în mâinile Tale. Dă-mi Tu putere pentru a mă încrede în Tine și a lăsa toate grijile în palma Ta.
Îți mulțumesc pentru că mi-ai deschis inima față de Tine, pentru a Te cunoaște cu adevărat!
Amin.
