DACĂ DAI PESTE MIERE, NU MÂNCA DECÂT ATÂT CÂT ÎȚI AJUNGE, CA SĂ NU ȚI SE SCÂRBEASCĂ ȘI S-O VERȘI DIN GURĂ.
PROVERBELE 25:16
Zaharurile, sau carbohidrații de tip mono și dizaharide (de exemplu, glucoza, fructoza, galactoza, lactoza și sucroza sau zahărul), ca și amidonul (un polizaharid) sunt o sursă de energie pentru organism. Ele pot exista în mod natural în sucuri naturale și alimente, alături de nutrienți utili, precum fibre alimentare, vitamine și minerale, sau pot fi adăugate în alimente și băuturi pentru gustul dulce, prelungirea duratei de valabilitate sau îmbunătățirea aspectului.
Pentru a reduce epidemia de obezitate și de boli de inimă, Asociația Americană a Inimii (AHA) recomandă: zahărul adăugat – cel mult 6 lingurițe (24 de grame)/zi pentru majoritatea femeilor (100 calorii), maximum 9 lingurițe (36 de grame)/zi (150 calorii) pentru majoritatea bărbaților și 6 lingurițe (24 de grame) la copiii cu vârsta de 2-18 ani, iar băuturile dulci ar trebui limitate la cel mult 226 ml pe săptămână. Comparați aceste limite cu conținutul unei doze de 340 g de Cola, care are 39 de grame (cam 10 lingurițe). La acestea se adaugă zahărul ascuns în fulgii de cereale, iaurturile dulci și pâinea din magazin.
Ca și zahărul, alimentele rafinate – pâinea albă, orezul alb, cartofii, pastele din făină albă și produsele de patiserie – stimulează producerea unei cantități mari de insulină în încercarea de a menține nivelul de glucoză între anumite limite. Acest vârf de insulină poate duce la o „prăbușire” a glucozei din sânge – hipoglicemia reactivă –, care poate provoca senzații de oboseală, letargie, schimbări de dispoziție, iritabilitate, dificultăți de concentrare și un risc crescut de obezitate, diabet zaharat și boli de inimă. Cu timpul, celulele devin rezistente la fluxul constant de insulină, contribuind la diabetul zaharat de tip 2, ficatul gras, sindromul metabolic, demența Alzheimer și cea vasculară.
Dacă Biblia recomandă măsura mică la miere care, pe lângă fructoză (60%) și glucoză (40%), conține și mici cantități de betaină, colină, B9, B3, B6 și B2, cu cât mai mult la zahăr, care are doar… calorii.
autor: Mihaela Dinu