LA MIEZUL NOPȚII, DOMNUL A LOVIT PE TOȚI ÎNTÂII NĂSCUȚI, DE LA ÎNTÂIUL NĂSCUT AL LUI FARAON…
EXODUL 12: 29
„Prețul a ceea ce faci este dat de cât din viața ta dai la schimb pentru a îndeplini ce ți-ai propus” (Henry David Thoreau). M-am gândit la o persoană implicată până la saturație în spectrul activităților cotidiene și care, în același timp, poartă responsabilitatea copiilor și tinerilor. Citind istoria Exodului, mi-a atras atenția faraonul în timpul vieții căruia a avut loc acest eveniment. Dacă este vorba de Tutmose III sau Ramses II, asta are mai puțină importanță. Ceea ce contează este faptul că faraonul și-a pierdut copilul în timpul celei de-a zecea plăgi. Și lucrul acesta s-ar fi putut evita. Nu retrăgându-se din viața publică, așa cum ar sugera unele persoane, fiindcă poziția îi răpea prea mult timp, ci rămânând o persoană implicată, ocupată, și-ar fi putut păstra și copilul. Dar cum?
„Povestea mea este un șir nesfârșit de minuni” (Daniel Defoe, Robinson Crusoe).
O analiză retrospectivă ne-ar putea oferi o soluție simplă. Fiecare dezastru care s-a abătut asupra Egiptului a vizat un anumit palier din spectrul vieții religioase, politice, economice, familiale etc. După primul dezastru, care de fapt a fost un miracol (transformarea în sânge a apei Nilului, fluviu venerat pentru puterea germinatoare, similară cu întreținerea vieții), Biblia ne spune că „nici măcar acest lucru nu l-a pus la inimă” (Exodul 7:23 ESV). Ignorând fiecare miracol, a ajuns să ignore și miracolul de a avea un fiu, pe care-l pierde în final.
„Formarea caracterului este cea mai importantă lucrare care a fost vreodată încredințată făpturilor omenești; nu a fost niciodată mai importantă studierea lui cu sârguință, ca acum. Nicio generație din trecut nu a mai fost chemată să facă față unor chestiuni atât de însemnate; niciodată nu au fost confruntați tinerii și tinerele cu primejdii atât de mari cum sunt cele care îi amenință în aceste zile” (Educație, p. 225).
Neglijarea miracolelor vieții, care, de fapt, sunt un mesaj din partea Cerului pentru noi, ne poate răpi neprețuitul dar reprezentat de copii și de tineri, pentru că ei „sunt mâinile cu ajutorul cărora atingem Cerurile” (Henry Ward Beecher).
