Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea!
Isaia 52:7
Ascultă ediția audio aici.
Profetul descrie picioarele mesagerului de pe cărările de munte ca fiind frumoase – nu pentru forma lor, ci pentru misiunea lor. Urcușul, efortul, direcția – toate sunt văzute și prețuite de Dumnezeu, atunci când sunt făcute înspre mântuire. Sistemul locomotor, cu tot ce presupune el (oase, mușchi, articulații), este darul cu ajutorul căruia putem merge, putem urca și putem sluji.
În momentul în care escaladăm un munte, în corpul nostru se petrec lucruri uimitoare: mușchii mari ai picioarelor sunt activați intens, respirația devine mai profundă, iar inima pompează mai mult sânge oxigenat. De la aproximativ 1 500 m altitudine, organismul începe să producă mai multe globule roșii pentru a compensa oxigenul mai rarefiat. Sistemul locomotor muncește împreună cu cel respirator și circulator pentru a susține efortul. De asemenea, în timpul mersului pe teren înclinat, se întăresc genunchii, gleznele, coloana – întreaga structură fizică este antrenată.
Cu toate acestea, cel mai important urcuș din viața noastră este cel spiritual. Ca să putem duce vestea bună, avem nevoie de tărie – și fizică, și sufletească. Misiunea mântuirii cere pași reali. Dumnezeu nu ne cheamă la o credință pasivă, ci la una în plină mișcare, la o credință în plină ascensiune.
„Să ne rugăm Domnului, în cămin și în biserică, să fim plini de curaj și să mergem înainte, pas cu pas, tot mai sus, spre cer” (RC, p. 249).
Vestea bună (Evanghelia) este despre Isus Hristos, jertfa Sa de pe Golgota, iar vestea aceasta este universală, internațională și nediscriminatorie. Și, când se încheie transmiterea acestei vești la nivel global, urmează o altă veste bună: Isus revine!
Provocare: Dumnezeu să ne ajute să facem ca pașii noștri să fie frumoși nu prin cât de ușor merg, ci prin direcția minunată spre care se îndreaptă în fiecare zi!
