De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
2 Corinteni 12:10
Ascultă ediția audio aici.
Creștinismul nu promite exceptarea de la durere. „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele apostolilor 14:22). Este necesară credința, credința puternică și plină de speranță, care aduce convingerea că Dumnezeu nu îi conduce pe copiii Săi în vreo ispită care să fie mai mare decât puterea lor de a o îndura. Ce anume are puterea să facă o asemenea credință ne spune Pavel, în epistola sa către evrei. Adresându-se celor care, confruntați cu persecuția și moartea, își menținuseră neclintită încrederea în Dumnezeu, el spune: „Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștile vrăjmașe. Femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți. Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți” (Evrei 11:33-37).
În această lume acești eroi ai credinței au fost considerați nevrednici să trăiască, dar în cer ei sunt înregistrați ca fii ai lui Dumnezeu, vrednici de cea mai înaltă onoare. Hristos spune: „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcați în alb, fiindcă sunt vrednici” (Apocalipsa 3:4). În curțile cerului îi așteaptă „o greutate veșnică de slavă”. „Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:1,2).
„Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice” (2 Corinteni 4:17,18).
